Stat poliţienesc vs. stat de mafioţi (Cui îi este frică de ascultarea telefoanelor?!)

Sunt conştientă că acest text va fi ocazia potrivită care-mi va mai ridica în cap alte cunoştinţe şi prieteni, însă nu mă pot abţine să afirm că suntem în pragul unei paranoia generalizate în care orice găinar reţinut are la îndemână scuza unui dosar politic şi al mişeliei statului poliţienesc.

În loc să rămânem treji şi să vedem că adevărata problemă este în Justiţie, ne grăbim să ţinem isonul unora, reţinuţi sau arestaţi în baza interceptărilor telefonice, care urlă pe la televizor că nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase. Haideţi să facem un efort de a înţelege câte ceva din ceea ce rezultă din aceste strigăte aparent disperate venite ieri de la Vântu sau Năstase, astăzi de la Frunzăverde, mâine poate veni de la oricine, făcând în acelaşi timp abstracţie, pe cât posibil, de afilierea politică de o parte sau alta dintre persoanele aflate în dispută! În paranteză fie spus, nimeni nu contestă posibilitatea fabricării unui dosar, nu sunt naivă, însă nu pot admite că golăniile din ultimii ani au fost fabricate pe bandă rulantă la chemarea sau din ordinul cuiva. Am văzut arestaţi, n-am văzut, ce-i drept, anchetatori care să plătească pentru propriile erori! Sunt sute de dosare în care procurorii de caz au cerut judecătorilor să aprobe autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice şi nu cred că putem vorbi în aceste cazuri despre legalitatea efectuării înregistrărilor, de vreme ce individul ascultat era urmărit penal, ci eventual despre legalitatea publicării informaţiilor. Din cele de mai sus s-ar putea, prin generalizare, trage concluzia, destul de des întâlnită, că toţi participanţii la viaţa politică, cu conexiunile ei în zona cel puţin gri a economiei, sunt o apă şi un pământ, nefiind posibil a se stabili nicio ierarhie între ei. Ca urmare, nu-i nimic de făcut. N-ar fi rău dacă ne-am feri de astfel de concluzii nivelatoare. Personal, aştept mai multe amănunte în cazul Frunzăverde, care nu m-ar mira ca zilele viitoare să acuze vreun dosar politic. În aceste condiţii, am dreptul să mă întreb cărei categorii de cetăţeni îi este frică de ascultarea telefoanelor, în condiţiile în care interceptarea presupune şi mandatul unei instanţe. Altfel, eu însămi am intrat în contact cu persoane despre care ulterior am aflat că aveau telefoanele ascultate şi iată-mă-s vie şi nevătămată. Pentru mine e limpede că doar o anume categorie de politicieni şi aşa zişi afacerişti nu mai dorm bine. Clubul acestora este cel care încearcă să împrăştie molima conspiraţionismului generalizat. Mulţi dintre criticii DNA susţin că majoritatea probelor pe care le folosesc procurorii anticorupţie provin din ascultări telefonice. Nu văd de ce critică acest lucru, fiindcă în sistemele europene nu există dosar de corupţie care să nu aibă ca mijloc principal de probă interceptarea. Astfel de probe pot demonstra mai clar dacă o persoană e vinovată, în timp ce martorii se mai răzgândesc. E drept însă că în statele cu pricina dosarele sunt finalizate şi nu întâlnim la tot pasul condamnarea cu suspendare...