Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:44 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi printre noi trăiesc îngeri

ro

31 Jan, 2012 00:00 1237 Marime text

nicoleta-baciu.jpgGerul năprasnic abătut peste România în ultimele zile a demonstrat că printre noi trăiesc şi adevăraţi eroi, care au depus eforturi uriaşe pentru a salva sute de vieţi omeneşti.

Vorbim de cadrele medicale din echipajele SMURD, de jandarmi, de pompieri şi de poliţişti. Dacă la protestele din Piaţa Universităţii şi din celelalte oraşe ale ţării jandarmii, chemaţi să asigure ordinea publică, au fost huiduiţi, înjuraţi şi răniţi de protestatarii furioşi, în momentele când au reuşit să ajungă la oamenii blocaţi în nămeţi au fost primiţi ca nişte salvatori. Alături de ei, medicii SMURD au abandonat în unele cazuri ambulanţele, au urcat în utilajele de deszăpezire sau au mers pe jos, printre troiene, la pacienţii pe care i-au smuls din ghearele morţii. Din păcate, iarna a curmat patru vieţi. Bilanţul ar fi fost mult mai mare dacă echipajele SMURD şi piloţii elicopterelor Ministerului de Interne nu-şi riscau viaţa. Aproape 30 de oameni au fost salvaţi prin aer din localităţile pe care viscolul şi troienele le-a rupt de civilizaţie. Copii născuţi acasă, femei lăuze, bebeluşi cu complicaţii grave, cu febră, persoane intoxicate cu monoxid de carbon, oameni cu arsuri, persoane a căror viaţă depinde de dializă - toţi au mai primit o şansă la viaţă datorită îngerilor în halate albe. Mai mult, duminică noaptea, când mercurul din termometre a coborât la minus 20 de grade, serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD, ajutate de poliţişti, au transportat 230 de persoane fără adăpost în unităţile medicale sau în locurile special amenajate pentru această perioadă cu temperaturi scăzute. Conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, dintre cele 230 de persoane transportate 103 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă. De altfel, 43 de persoane se mai află internate şi primesc asistenţă medicală. Potrivit unui bilanţ prezentat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cele trei zile de viscol şi nămeţi de săptămâna trecută, 1.293 de echipe de intervenţie, jandarmi, pompieri şi poliţişti au reuşi să salveze 2.276 de persoane blocate. Dar intemperiile vor trece, românii vor continua protestele, îi vor înjura din nou pe jandarmi şi pe poliţişti, uitându-le faptele bune. Viaţa va continua, iar îngerii care trăiesc printre noi vor fi mereu la datorie, salvându-ne în continuare vieţile. Noi trebuie doar să le mulţumim.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • De acord cu dumneavoastra 31 Jan, 2012 09:42 Felicitari pentru observatii.Povestea dumneavoastra este foarte recenta.Un deosebit RESPECT pentru cadrele medicale,jandarmi si SMURD.Dar eu va spun o poveste putin mai veche:armata la inundatii,armata in noroaie,armata in agricultura,armata la deszapeziri,armata pe santiere.Cine a tras in noi 16-22 ? Huooo armata !Huoo armata de puturosi! Huoo armata !