Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:14 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să ne îngrozim niţel... Ucisă în cea mai neagră zi din 2015

ro

21 Jan, 2015 00:00 1210 Marime text
Un bărbat de 51 de ani a ajuns în colimatorul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru că şi-ar fi ucis fosta soţie. Surse apropiate anchetatorilor susţin că femeia a fost înjunghiată de 11 ori. Ieri, omul a fost prezentat judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. Fapta a avut loc pe data de 19 ianuarie - în opinia unora, cea mai neagră zi din 2015 -, într-un apartament din cartierul CET al municipiului Constanţa.
 
Procurorii susţin că victima venise în apartamentul groazei cu un pachet de prăjituri, iar în cursul unui conflict spontan, generat de sentimentele de gelozie ale fostului soţ, şi din cauza unei pretinse datorii băneşti neachitate a femeii către el, bărbatul ar fi ucis-o pe fosta sa soţie. Aceasta avea aproape 50 de ani şi a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuţit în regiunea toracelui, a abdomenului şi a membrelor superioare, astfel că i-au fost provocate multiple plăgi tăiate-înţepate ce au dus în scurt timp la moarte. După săvârşirea faptei, bărbatul a sesizat autorităţile, prin 112, şi s-a predat organelor de urmărire penală. La prima vedere, deşi vorbim despre o tragedie, dosarul este unul foarte simplu pentru oamenii legii, iar soluţionarea lui nu va necesita mult timp şi resurse. Crima din cea mai neagră zi a anului 2015 nu este singura de acest gen care a îngrozit judeţul Constanţa. La începutul lunii martie 2013, un bărbat, tot de 51 de ani, profitând de somnul şi de neputinţa soţiei (care se apropia de vârsta de 50 de ani) de a se apăra, cu premeditare, a înjunghiat-o pe femeie. Ulterior, bărbatul şi-a decapitat consoarta, i-a amputat mâinile, după care a eviscerat-o. Cele două membre superioare, capul şi viscerele au fost puse într-un bidon din plastic de 60 de litri. Bărbatul ar fi încercat să se sinucidă prin spânzurare de o grindă din podul casei, însă funia s-a rupt. Tot în 2013, o altă femeie, tot de aproape 50 de ani, a fost omorâtă de soţ. Cei doi consumau frecvent băuturi alcoolice, în locuinţa comună din municipiul Constanţa. Victima a fost lovită în mod repetat cu o bară metalică lungă de circa 1,20 m şi cu diametrul de 5 cm (prelungitor al unei sape de foraj puţuri) peste membrele superioare şi inferioare, mai susţin organele de anchetă. În contextul celor mai sus precizate, se poate spune că există un oarecare tipar al soţilor criminali, dar şi unul al victimelor.  
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii