Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Romania in campanie

ro

03 Nov, 2009 01:43 1567 Marime text
manuela1_editorial.jpgŢara este îmbrăcată în veşminte... electorale. Cei care aleg să petreacă o mini-vacanţă în aceste zile, pe plaiurile mioritice, trebuie să caute cu atenţie frumuseţile patriei, printre afişele, bannerele, mesh-urile candidaţilor la alegerile prezidenţiale.

Parcă sloganul turistic „Romania, the land of choice" se potriveşte acum mai bine ca niciodată. Am avut privilegiul să vizitez în aceste zile plaiurile româneşti din Apuseni. Ei bine, campania pentru apropiatele alegeri pentru Cotroceni se desfăşoară la fel ca şi în Dobrogea, dar parcă puţin mai „agresiv", pentru că localităţile - municipii, oraşe, dar mai ales unele comune - abundă de chipurile candidaţilor la prezidenţiale.

M-a surprins să văd, în aşezările locuite de secui, foarte multe afişe cu Crin Antonescu. Mircea Geoană este la acelaşi nivel de reprezentare prin simboluri electorale, ca şi preşedintele Traian Băsescu. În ceea ce-l priveşte pe „independentul" Oprescu, el n-a prea dat bani pe afişe multe şi mărunte, ci a închiriat mai multe panouri mari, aşezate pe marginea drumului, în puncte de vizibilitate maximă pentru cei care trec prin partea locului. Oricum, am observat că majoritate panourilor electorale ale lui Oprescu sunt concentrate în zona judeţelor limitrofe Bucureştiului - lucru care nu arată prea multă inteligenţă din partea strategilor săi de campanie, având în vedere că, tocmai în acea arie, Oprescu este cunoscut şi că oameni din zone mai îndepărtate de Capitală nici nu au auzit de el. Revenind la Antonescu, acesta se bucură de o reprezentare abundentă în afişe electorale, bannere şi mesh-uri mai ales la periferia marilor oraşe sau municipii în care au reprezentanţe companiile de maşini franţuzeşti. „Sugestia de prezentare" (aşa cum scrie pe etichetele de la pateuri) a candidatului PNL este o imagine în care Antonescu apare alături de fostul lider al partidului, Călin Popescu Tăriceanu. Şi nu ne miră faptul că lui Antonescu i se face campanie în showroom-urile maşinilor franţuzeşti, având în vedere că Tăriceanu a înfiinţat în România o companie care a devenit dealer al acestor autoturisme.

Nu ne miră faptul că alţi candidaţi pentru cursa prezidenţială lipsesc cu desăvârşire din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Gigi Becali nu şi-a cumpărat, de pildă, niciun afiş. Probabil nu a crezut de cuviinţă că este o investiţie bună, amortizabilă, devreme ce nu are şanse la fotoliul de la Cotroceni. Aceeaşi strategie non-combat a adoptat-o şi veşnicul candidat al PRM, unicul Corneliu Vadim Tudor. Pe restul nici nu îi mai amintim, întrucât nu intră în calculele electorale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii