Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:51 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regionalizarea din interiorul PSD Congresul social-democraţilor naşte baronii regionali

ro

13 Apr, 2013 00:00 1451 Marime text
Lupta din interiorul PSD în privinţa reîmpărţirii teritoriale a ţării va fi prezentă şi la Congresul PSD din 19-20 aprilie, când va fi aleasă o nouă categorie de vicepreşedinţi şi, anume, vicepreşedinţii de regiuni, opt la număr.

Vor fi preşedinţii viitoarelor capitale de regiuni „creaţi” după „chipul şi asemănarea” vicepreşedinţilor de regiuni din PSD?! Clar, odată aleşi, vicepreşedinţii de regiuni din PSD nu vor renunţa cu una cu două la statutul de viitori preşedinţi de regiune, pentru că am mai spus-o şi o repetăm, regionalizarea aşa cum este prezentată de uselişti poate fi văzută cel mult ca o mai bună poziţionare a sferelor de influenţă aparţinând baronilor locali. Dacă reîmpărţirea unui teritoriu ar aduce cu sine conducători competenţi cu interes pentru ţara, pentru oameni, am putea face câte o regionalizare în fiecare zi, dar lucrurile nu stau deloc aşa.

Revenind la regionalizarea din PSD, cei cotaţi cu şanse mari de câştig a funcţiei de vicepreşedinte sunt pentru Regiunea Sud-Est - Gheorghe Bunea Stancu (preşedintele Consiliului Judeţean Brăila), iar de la Constanţa, Nicuşor Constantinescu sau Radu Mazăre. Cum Mazăre este preocupat de staţiunea Mamaia, de impunerea a noi biruri în Mamaia şi în Sat Vacanţă, de reglementarea numărului de fete obligatoriu prezente în carele alegorice ale cluburilor din Mamaia, de hitul verii, de serialul Mamaia Vice, mai mult ca sigur de la Constanţa va candida pentru funcţia de vicepreşedinte PSD al Regiunii Sud-Est, Nicuşor Constantinescu. Cu ce şanse de câştig? Slabe, am spune noi. Să nu uităm că din cauza tam-tam-ului făcut de Nicuşor pe tema arieratelor, mai marele CJC l-a supărat pe Ponta şi,  deşi deţinea interimatul funcţiei, a pierdut şefia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România în favoarea lui Marian Oprişan (preşedintele CJC Vrancea), care apropo este favorit, în cadrul Congresului PSD, pentru cea de-a doua categorie de vicepreşedinţi social-democraţi, şi anume, vicepreşedinţi la nivel naţional.

Din păcate, pentru Nicuşor Constantinescu, Oprişan ar fi favorit şi pentru şefia Regiunii Sud-Est, având cele mai mari şanse să aducă capitala Regiunii Sud-Est la Vrancea, deşi, nu de puţine ori, mai mult sau mai puţin argumentat pentru superiorii săi, Nicuşor Constantinescu a precizat că Regiunea Sud-Est va avea capitala la Constanţa, nu la Brăila sau în alt judeţ din România.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 13 Apr, 2013 13:54 Pai da! Mazăre, Nicusor si tot așa mai departe.....