Paşte luminat... sub masca lor se află o mină tristă!

Politicienii vor să uite de politică de sărbători. Cei mai mulţi spun că vor sărbători Paştele în familie, aşteptând fini şi alte rubedenii, departe de tentaţia mall-urilor şi a sticlei televizorului.

Şi totuşi, e greu de crezut că după ce au străbătut deja zeci de mii de kilometri în 2011 şi şi-au petrecut o bună parte a timpului în avioane sau în deplasare, îşi vor dori acum să rămână acasă, alături de familie. Unii se vor jura că au deja câteva cărţi bune pe noptieră şi jinduiesc după tihna de a le citi. Alţii vor spune că vor merge la biserică, ne mai citim şi, cu siguranţa, vă voi arăta cum în loc să meargă la biserică vor invada la fel ca în fiecare zi a vieţii lor templele consumului. Imaginarul sacru a fost contaminat şi în acest an, când ouăle din casele lor nu vor mai fi roşii, ci violet, pentru că e la modă. Iepuri, cadouri, muzică dulceagă repetată la nesfârşit...

Vreau să le amintesc că există în tot acest ritual consolarea recoagulării familiei, a comunităţii. Nimic nu ne împiedică să cultivăm tradiţiile în familie, să explicam copiilor semnificaţia acestei sărbători creştine şi să evadăm spre zone relativ ferite de invazia prostului gust, în Bucovina, Maramureş sau alte locuri unde s-au păstrat cât de cât obiceiurile, şi nu la Vegas sau Milano. Mi-e teamă însă că după „îngheţul" de anul trecut, când politicienii au uitat cu desăvârşire de pachetele de Paşte, anul acesta moda darurilor politice a fost reînnodată, fiind an electoral, şi se vor mulţumi cu atât. Paştele îl vor transforma în kitsch, fără să realizeze că a fi un bun creştin nu înseamnă să arunci câţiva bănuţi în mâna murdară a unui cerşetor găsit pe drum.

Cu cât se apropie câte un Paşte, cu atât devin mai curaţi politicienii. Înainte de Paştele catolic, ex-ministrul Borbely a realizat că gresia pusă în baia soacrei merită o demisie.
Înainte de Paştele ortodox, Chiliman şi-a zis că rocada electorală cea mai cinstită ar fi cea cu Frunzăverde. Şi i-am avea şi noi pe ai noştri, autohtoni, dacă nu ar fi de râs. Sub masca aceasta a lor se află o mină tristă totuşi, iar asta se întâmplă când politica este mai ipocrită decât viaţa însăşi.

Pentru că Parlamentul a devenit o clădire goală de duh, care uşurează sufletul numai pentru că are o arhitectură care impresionează şi, în contact cu arta, ieşi transfigurat dintre cotloanele ei.

Un Paşte luminat, că-i mai bun decât orice funcţie, candidatură sau otrăvirea sufletului!