Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Mobilizare în Parlament pentru apărarea corupților

ro

08 May, 2015 00:00 1319 Marime text
Curtea Constituţională a decis, miercuri, în urma unei sesizări depuse de PNL, că hotărârea Senatului în cazul solicitării DNA de încuviințare a arestării lui Dan Şova este neconstituţională. PNL a susţinut în contestaţie că alianţa de la guvernare a folosit regulamentul Senatului pentru a ocoli prevederile legale referitoare la încuviinţarea cererilor de reţinere şi arestare preventivă, care trebuiau aprobate de majoritatea parlamentarilor prezenţi.
 

Augustin Zegrean, preşedintele CCR, a declarat, înainte de începerea şedinţei, că legea fundamentală a ţării, Constituţia, este mai presus de orice altă lege. Dan Şova a scăpat de arestarea preventivă pe 25 martie, existând 79 de voturi „pentru”, 67 „contra” şi cinci voturi anulate, fără a se întruni majoritatea necesară de 85 de opţiuni „pentru”.
 
Întrebat dacă senatorii au încălcat Constituţia din neştiinţă sau cu bună intenţie, preşedintele CCR a comentat: „Eu mai degrabă aş spera că nu au cunoscut-o.”
 
A doua zi, adică ieri, parlamentarii (nu chiar toţi!) dau cu bâta în baltă iarăși şi vor să instituie legea prin care aleşii poporului nu mai pot fi arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, doar pentru fapte comise cu violenţă... că, deh, demnitarii nu fură cu toporul, ca tâlharul, ci din pix și cu puterea demnității publice... În calitate de premier și fost procuror, Victor Ponta a ținut să laude inițiativa, cumnatul său fiind cercetat pentru fapte de... corupție!
 
Traian Băsescu a postat, imediat, pe pagina de Facebook, un mesaj dur adresat parlamentarilor care cer ca aleşii să nu mai poată fi arestaţi preventiv decât în condiţii excepţionale.
 
„Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal şi cu justiţia pentru a înlocui sintagma «suspiciuni rezonabile» cu sintagma «indicii temeinice». Eu, ca om politic, susţin că formularea actuală trebuie să rămână, pentru că dă un spectru foarte larg de apreciere judecătorului. Încercarea de a-l încorseta pe judecător în criterii înguste, la aprecierea arestării preventive, ar fi o greşeală şi, în mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici, deci opriţi-vă!”, scria, ieri, fostul şef al statului.
 
În fine, deputaţii au respins, zilele trecute, cererea de reexaminare a Legii 51/2006, dând astfel dreptul primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să facă parte din consiliile de administraţie ale companiilor de utilităţi publice, lucru interzis de Legea 161/2003.
 
Dar să nu uităm că tentativele de modificare a atributelor Agenţiei Naţionale de Integritate au generat reacţii dure în trecut din partea ambasadelor, ţinând cont de faptul că ANI a fost mereu lăudată în rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare în justiţie.
 
Lesne de înţeles: la anul, vor fi alegeri locale şi parlamentare, mizele sunt mari, corupţii nu vor cu niciun chip să lase frâiele din mână, banul public e mult şi consistent. Și tentant. În câteva zile am văzut trei iniţiative legislative ce caracterizează democraţia de Dâmboviţa... Doamne fereşte să treacă vreuna!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii