Joaca de-a Dumnezeu în campanie electorală

Premierul Victor Ponta a participat, zilele trecute, la finala Eurovision 2014, desfăşurată la Copenhaga. El a postat, pe contul său de Facebook, câteva fotografii de la faţa locului, să-l vadă tot poporul cum susţine el concurenţii României.
Aş vrea să-l văd pe premier prezent la inaugurarea unui centru rezidenţial pentru adulţii cu autism. România nu are aşa ceva şi, cel mai probabil, nici nu o să aibă în viitorul apropiat. Câte voturi, câte like-uri, câte simpatii poate să atragă un centru pentru persoanele care suferă de autism?!?
La inundaţii, premierul s-a lăsat tras cu barca într-o apă care abia îi ajungea până la genunchi. Într-o ţară în care politicienii nu sunt megalomani, în care alegerile nu sunt câştigate în schimbul unui detergent de vase dat din uşă în uşă, al unei găleţi şi-al unei şepci, o ţară în care morţii nu votează, nu am fi asistat la acest episod penibil. Băieţii ăştia „dăştepţi“ care-şi fac campanie încălţaţi cu cizme de cauciuc nu şi-ar fi avut locul.
Mi-ar plăcea să-l văd pe primul ministru într-un spital din România, explicându-le bolnavilor de cancer care sunt motivele pentru care Guvernul nu reuşeşte să rezolve criza citostaticelor. De ce unii dintre bolnavi trebuie să-şi procure din banii lor medicamentele? De ce „sistemul“ se dovedeşte a fi aproape mereu incapabil să gestioneze aşa cum se cuvine probleme de viaţă şi de moarte? De ce Ministerul Sănătăţii se joacă de-a Dumnezeu cu oameni care nu vor decât să trăiască? Fonduri insuficiente, birocraţie, schimbări de miniştri, eterna şi deloc fascinanta grea moştenire a predecesorilor şi tot rahatul ăsta explicat de sute de ori... Am mai auzit asta, am mai văzut asta, pseudo-explicaţiile sunt previzibile.
Îmi place cum îşi „lipeşte“ premierul numele de toate evenimentele fericite, de campioni, de personaje din reclame. Ca un burete care absoarbe succesul, energia pozitivă, notorietatea. Ca un erou hollywoodian care profită de orice ocazie pentru a-şi consolida imaginea. Actualul premier zâmbeşte mult, strânge multe mâini, „coboară“ printre muritorii de rând.
Aş vrea să-l văd „coborât“ în judeţul Constanţa, dar nu în port, nu pe podul de la Agigea, nu pe pasarela pietonală din Mamaia. Şi nu doar în campusul social „Henri Coandă“. Suferinţa, sărăcia şi ignoranţa trec dincolo de acest cartier. Aş vrea să-l văd luând judeţul la pas, ajungând în satele în care drumurile arată ca după bombardamente, în care sistemul de alimentare cu apă şi cel de canalizare au rămas la stadiul de promisiuni, de proiecte, de „bla bla-uri“ de campanie.
Aş vrea ca el şi toţi ceilalţi politicieni de ocazie să nu se mai „confunde“ cu poporul doar atunci când au nevoie de votul acestuia din urmă. Inundaţiile au loc în fiecare an, pentru că autorităţile sunt, invariabil, „luate“ prin surprindere. Asta pentru că cineva, o gaşcă, un grup de interese a direcţionat banii pentru digurile din localităţi spre alte obiective. Bolnavii de cancer mor în fiecare zi pentru că cineva de-acolo, „de sus“, se joacă, uneori, de-a Dumnezeu.