Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iarta-ne, Doamne!

ro

02 Aug, 2007 00:00 1289 Marime text
1185997033.jpg

Pentru ca Patriarhul Teoctist nici nu se racise bine, cand desteptii neamului au aparut la televizor pentru a discuta cine asigura succesiunea. Si pentru ca acordam distinctii, atunci cand laureatii nu mai sunt.

Apar ca ciupercile dupa evenimente tragice si analizeaza. Sunt ei, analistii, inteligentii specializati in comunicare si manipulare. Au propria logica, implementata, rar autocultivata, si se pricep la tot. In seara mortii patriarhului Teoctist, mai aveau putin si se luau la cearta tot dezbatand cine sa-i urmeze. "Puterea trebuie detinuta de o persoana capabila", spun inteleptii. Cea de-a doua categorie de ciudati care se agita in perioada asta este reprezentata de politicieni. Din neant sau poate nu, a sarit si Becali. Presedintele Noii Generatii, Gigi Becali, zice si el ca decesul este o mare pierdere pentru omenire "asa cum a fost si moartea Papei Ioan Paul al II-lea". Tot el mai spune, plin de spiritualitate, si ca "cel mai important pentru Biserica Ortodoxa Romana este acum cine ii va lua locul lui Teoctist". Ce sa-ti spun! De parca nu stiu ei, capii institutiei bisericesti, ce trebuie facut. O nebunie de idei a revarsat El-Gigi. Se referea la faptul ca "nu a fost cu putinta ca papa sa fie inlocuit cu un alt parinte, care sa ii succeada cu ideile lui, si ma refer aici la ecumentism". Domnia sa ne informeaza ca Prea Fericitul Teoctist ar fi vrut sa vorbeasca cu el intre patru ochi. Dar nu a fost sa fie... si ne imparateste din curiozitatea lui. Un alt interesant al neamului, Tribunul Vadim, nu altcineva, l-a visat mort pe Patriarhul Teoctist, cu cateva zile inaintea decesului. Si ii spunea Prea fericitul cuvinte blande... si tot asa! Cuvintele frumoase ies din guritele politicienilor vrajite. Ion Iliescu explica si el importanta Prea Fericitului Parinte in timpul comunismului, faptul ca a reusit sa mentina biserica unita, in timpuri deloc usoare. De ce nu se vorbeste despre calitatile deosebite ale personalitatilor cat timp traiesc? De ce nu se aduna inteleptii sa ofere tot ce au mai bun cat timp oamenii acestia sunt aici? Rar de tot se primesc medaliile... in viata. Ma gandesc ca oamenii "meritosi" trebuie sa moara putin. S-ar vorbi frumos, s-ar oferi distinctii, s-ar televiza cele mai importante momente din carierele lor si s-ar ciocni, probabil, si cateva pahare, la tristele parastase... E trist... Moartea Patriarhului Teoctist a mai deschis o portita... am vazut cum stau lucrurile si in sanul bisericii. Mai ales noi, cei nascuti de curand. Cunoscutii mei nu voiau sa asiste la circul asta: cine urmeaza la scaun! Si nici eu! E adevarat ca este un eveniment media, dar cateodata nu avem nevoie de parerile desteptilor nascuti si crescuti demult! Vrem sa ne reculegem in tacere. Si nu mai acceptam, zambind, sa ne ridicam in picioare atunci cand politicienii scortosi se trezesc ca "memoria trebuie cinstita". Pentru ca e fals si ipocrit. Si duhneste a mascarada ieftina! Doamne, iarta-ne pe toti! Si pe ei, si pe noi!

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii