Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Vieţile lor când încep să conteze?

ro

23 Jan, 2015 00:00 2693 Marime text
La începutul lunii ianuarie, un atac sângeros a avut loc în Nigeria, în Baga. Conform estimărilor, în jur de 2.500 de oameni şi-au pierdut vieţile. De notat este faptul că acest atac, organizat de gruparea Boko Haram, a avut loc în aceeaşi perioadă cu atacul de la Charlie Hebdo.
 
La Charlie Hebdo ştim cu toţii cam ce s-a întâmplat. Presa din România a vuit mai ceva ca cea din Franţa. Tragica pierdere a celor 12 oameni (aşa cum s-a anunţat iniţial) a fost deplânsă de o lume întreagă. Şi pe bună dreptate. Şefii de stat din 50 de ţări s-au adunat la Paris, unde au participat la un marş al solidarităţii. Acţiunea, într-o lume democratică, a fost legitimă şi de bun simţ. Morţile oamenilor trebuiau deplânse şi vieţile lor trebuiau onorate.
 
Însă…
 
Aproximativ 2.500 de oameni au fost ucişi. Copii, bătrâni, femei, bărbaţi. Fără discriminare. Presa a relatat cum supravieţuitorii au povestit că pur şi simplu au călcat pe cadavre în fuga lor de salvare a propriilor vieţi. Oamenii au fost ucişi la întâmplare, executaţi cu un glonţ în cap sau cu mâinile şi picioarele legate, fără putinţă de apărare sau scăpare. Aşa au povestit martorii…Un bărbat a spus că o femeie a fost omorâtă chiar în timp ce năştea. Numai această imagine abominabilă ar trebui să ne facă să scriem măcar trei rânduri. Şi totuşi….de câteva zile, acest atac, declarat de Amnesty International cel mai sângeros de până acum al grupării Boko Haram, a devenit o ştire pe unele pagini ale ziarelor. 12 francezi executaţi - „tragedie globală“, peste 2.000 de nigerieni ucişi - o simplă ştire.
 
Boko Haram se traduce prin „educaţia occidentală este interzisă“. În ultimii ani, gruparea a comis crime fără discriminare în mai multe regiuni din Nigeria. Bilanţul acţiunilor sângeroase a ajuns la aproximativ 10.000 de persoane ucise. Scopul lor - declarat -este înlăturarea guvernului nigerian şi instaurarea unui regim bazat pe legea islamică. Sunt şi solidari, tot declaraţi, cu gruparea Al Qaida. Liderul grupării apare într-o înregistrare recentă în care îi laudă pe autorii atacurilor din Paris pentru crimele lor. Boko Haram a fost declarată organizaţie teroristă de SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi de Consiliul de Securitate al ONU.
 
S-au luat măsuri? Poate vă întrebaţi… Da, iată că Amnesty International le-a „cerut” teroriştilor să nu mai ucidă civili, deoarece acestea sunt crime de război şi crima împotriva umanităţii şi acestea…VOR FI ANCHETATE CORESPUNZĂTOR!!!
 
Cred că teroriştii au făcut pe ei de frică la auzul acestei „ameninţări“… sau poate că nu. Câţi astfel de condamnaţi cunoaşteţi? Sau de câţi aţi auzit? Îi număraţi pe degetele de la mâini? Şi totuşi, zeci de mii de vieţi nu sunt luate cu o singură mână, cu o singură apăsare pe trăgaci. Dar intervine aici absurdul acestor situaţii: cu cât sunt mai multe vieţi curmate, indiferent de cruzime, cu atât se trece mai uşor cu vederea.
 
Când se vor face poze de profil, aşa, în semn de solidaritate, cu textul „Sunt nigerian“?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bogdan 25 Jan, 2015 21:46 superb editorialul. asa da jurnalism. felicitari :)