Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:23 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Uite premiul, nu e premiul! Decizie controversată la Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate. O cunoscută vedetă, în centrul atenţiei

ro

23 Apr, 2018 00:00 1701 Marime text
Fără doar şi poate, o gală de care puţini au auzit a devenit peste noapte un subiect foarte important şi dezbătut de toată mass-media. Nu s-a întâmplat nimic notabil, în afară de decernarea unor premii, dar interesul a crescut după ce o vedetă din România, cunoscută pentru părerile sale în domeniul vaccinării şi al tratamentelor medicale, a fost premiată.
 
Este vorba despre Olivia Steer, vedeta care în ultima vreme şi-a dat cu părerea tot mai mult despre importanţa vaccinurilor şi a susţinut că nu este bine ca micuţii să fie imunizaţi.
 
Cu toate acestea, organizatorii respectivei gale au considerat că Olivia Steer merită să fie recompensată pentru contribuţia sa în domeniul sănătăţii, astfel că i-au oferit acesteia un premiu. La evenimentul respectiv au participat mai multe persoane, printre care şi Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi Răzvan Vulcănescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
 
La doar câteva ore după ce s-a aflat că aceasta a fost premiată, la presiunile unui sponsor al galei, premiul oferit a fost retras. Organizatorii au încercat să justifice faptul că Olivia Steer s-a aflat pe lista celor premiaţi în cadrul Galei pentru că încurajează un mod de viaţă sănătos. Cu toate acestea, premiul i-a fost retras.
 
Mai multe discuţii au apărut ulterior în mediul online, foarte mulţi internauţi găsind de cuviinţă să îşi arate fie dezaprobarea, fie susţinerea pentru premiul oferit Oliviei Steer.
 
Cert este că, în ultima vreme, mediul online a devenit un loc de unde foarte multe persoane culeg informaţii medicale pe care de cele mai multe ori le iau de „bune“. Poate şi faptul că durează foarte mult să obţii o programare la un medic specialist bun şi de cele mai multe ori nu poţi să mergi cu bilet de trimitere determină multe persoane să se trateze „după ureche“ folosindu-se de informaţiile şi sfaturile primite pe internet de la diverse persoane.
 
Mulţi dintre noi suntem membri ai unor grupuri de pe Facebook şi nu de puţine ori am rămas uimiţi de întrebările pe care le pun unele persoane şi mai ales de numărul mare al celor neavizaţi care se înghesuie să ofere sfaturi medicale.
 
Este grav că s-a ajuns în această situaţie şi cu atât mai grav este că după informaţiile primite aici sunt trataţi şi copii. Nu de puţine ori am observat, în special pe grupurile de mămici, fotografii cu diverse părţi din corpul copiilor care se confruntă cu diverse afecţiuni, postate de mame ce speră să primească sfaturi medicale de la alte persoane.
 
Nici sistemul sanitar din România nu ne oferă foarte multe oportunităţi, dar nici faptul că multe persoane se încred în informaţiile primite de la persoane neavizate pe internet nu este în regulă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii