Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:34 21 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Suntem invizibili în faţa statului român. Revoluţia fiscală a fost adoptată, poporul nu renunţă!

ro

09 Dec, 2017 00:00 874 Marime text
Marile publicaţii au scris despre protestele de la Bucureşti şi din ţară. Se insistă pe subiect şi poate devine obositor, repetitiv. Dar noi, generaţia asta tânără, trebuie să conştientizăm importanţa schimbării. Nu mai putem continua aşa. Nu se mai poate continua aşa. Lanţul se strânge, iar cei care odată au fost la putere încep să se ţină cu dinţii strânşi de funcţii.
 
E haos. Din ce în ce mai mulţi politicieni sunt urmăriţi penal, aşa-zisele prietenii dintre ei se destramă, iar minciunile şi furtişagurile încep să iasă la suprafaţă. Ne frâng aripile şi nu ne lasă să vedem mai departe de paravanul lor. Încercăm să protestăm, să ne spunem nemulţumirile, dar ne trezim cu jandarmi călare. Nu ne lăsăm şi continuăm, dar apare alt impediment: Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei. Am reuşit să împiedicăm şi târgul, deci se poate! Împreună putem face ceva!
 
Ştiu că ne-am săturat. Ne-am săturat să mai credem în promisiuni şi în acea schimbare care nu se mai produce. Poate am devenit mai egoişti şi nu ne mai pasă. Dar să o luăm altfel. Sunt egoist, iar ţara asta e în cădere liberă. Adevărat. Până la urmă, ce ne oferă România? Dar pentru binele propriu, hai să punem mâna la treabă, să mişcăm un deget azi, mâine două şi tot aşa, până dezmorţim ambele mâini.
 
Să nu mai fim patrioţi doar pe 1 Decembrie! Ne stă aşa de bine atunci când ne lăudăm ţara, când ne mândrim cu ea, când ne îndemnăm la lucruri bune!

Ti-a placut articolul?

Comentarii