Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:01 01 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Secolul XXI, mileniul III – Primul Război Online Psihologic

ro

18 Oct, 2021 00:00 2515 Marime text
  • Trăim o eră unică și sumbră
 
Titlul poate fi de domeniul științifico-fantastic, dar este, din nefericire, realitatea pe care o trăim. Am urmărit în ultimele două luni și am interacționat prin diverse „tonuri” cu mai multe persoane înverșunate cu sau anti vaccin, certificate verzi, covid-19 etc.
 
Concluzia este una simplă: indiferent de poziția avută față de o idee, agresivitatea verbală, ideologiile sunt mult mai puternice. Trăim, în vremurile astea dure, un război modern, psihologic, unde nu există granițe. Într-adevăr, rata de vaccinare a României este net inferioară țărilor vestice din Uniunea Europeană. Chiar net inferioară și față de alte câteva state ex-comuniste din blocul de est. Dar aici ține mult și de mentalitate, de modul în care a fost organizată campania de vaccinare. Astăzi nu vom dezbate dacă a fost bună sau nu campania de vaccinare sau dacă este cazul să conving sau nu pe cineva să se vaccineze.
 
Vreau să vorbesc de împărțirea în tabere. Nu sunt doar două – pro sau anti vaccin. Sunt tabere care cred în virus, dar nu se vaccinează, sunt tabere care nu cred în virus, dar se vaccinează să își păstreze locul de muncă, sunt alții care se vaccinează să fie cool pe Facebook, sunt alții care se vaccinează pentru că ei cred în știință și în efectele acesteia, sunt alții care nu se vaccinează pentru că nu este moral să își introduce substanțe experimentale în corp, iar lista poate continua la nesfârșit, fiind „N” motive de orice parte. Iar toate aceste tabere cred că dețin adevărul absolute. Iar modalitățile de comunicare fără bariere – Internetul cu ale sale rețele de socializare a dus la o „bătălie” cibernetică între idei.
 
Idei care au ajuns să fie susținute cu „sânge” pixelar, un adevărat război psihologic, unde oamenii cedează în a-și susține ideologia și ajung să arunce cu cuvinte usturătoare. Vin și alți „soldați” la postări și începe o adevărată bătălie. „Bătălia de pe pagina Șoșoacă” sau „Războiul de le RoVaccinare” ar putea fi câteva „câmpuri de luptă” care ar putea exemplifica clar ceea ce vă explicam mai sus. Nu contează cine are dreptate. Se caută slăbiciuni în adversar și sunt transformate în argument. „Nu vezi că nu știi să scrii?”, „Ah, ți-ai luat bani ca să spui asta”, „Libertate, libertate”, „Vaccin experimental – o să muriți în câteva luni”, „Nu mai există gripă”. Iar imaginea de ansamblu se pierde în neant.
 
Adevărul care este mascat involuntar de toți participanții la război este că pe câmpul realității, adevărata bătălie se dă în spitale, unde oamenii mor pe capete. Ne luptăm pentru libertatea de a merge la cârciumă, când alții sunt în spitale luptându-se să… respire.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii