Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:50 24 02 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Scăderile salariale vin cu proteste și procese împotriva angajatorilor

ro

07 Feb, 2018 00:00 821 Marime text
Se anunță procese colective împotriva angajatorilor și proteste în toată țara după ce zeci de mii de angajați din sectorul public s-au trezit cu salariile reduse.
 
Potrivit președintelui Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, între 30.000 și 50.000 de bugetari au pierdut din venituri începând cu 1 ianuarie în urma modificărilor legislative. Totodată, mai mult de jumătate dintre salariații din mediul privat nu au obținut creșterea brutului de la angajator și au un venit net mai mic.
 
Cele trei acte normative „vinovate“ de reducerea veniturilor nete sunt Legea 153 (legea salarizării pentru personalul bugetar), Ordonanța 79, care vizează modificări la Codul fiscal, și Ordonanța 82, care prevede transferul taxelor de la angajator la angajat, ultimele două afectând toată piața muncii.
 
BNS va acționa în instanță angajatorii care nu au respectat noile prevederi și va deschide procese colective, prin care își va reprezenta membrii de sindicate afiliate. Angajații Ministerului de Externe înregistrează cele mai mari pierderi, aproximativ 40%. Situația din celelalte ministere nu este mai roz. Salariul net a scăzut cu 10 până la 30 de procente.
 
SNFP anunță proteste de stradă și chiar grevă generală din cauza pierderilor salariale.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a explicat că salariile scad doar în cazul celor care au salarii peste grila din legea salarizării. Potrivit acesteia, diferențele din actualele salarii ale bugetarilor care au mai puțin și salariile din grilă vor fi recuperate gradual în patru ani.
 
În urma legii salarizării, 42 de miliarde lei vor ajunge la buget.
 
Legea salarizării și revoluția fiscală îi duc în pragul grevei și pe dascăli. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a dat un ultimatum Guvernului, prin care a cerut începerea negocierilor în cel mult două săptămâni. De asemenea, salariile agenților MAI scad cu sute de lei. Și IT-iștii sunt afectați după mutarea contribuțiilor sociale în sarcina angajaților.
 
Rămâne de văzut dacă Guvernul Dăncilă se va ține de promisiuni și va remedia diferențele apărute. Între timp, bugetul se mărește și buzunarele românilor sărăcesc.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii