Editorial Gunoierii noştri cei de toate zilele...

Sunt tot mai mulți parcă. Sau poate mereu aceiași. Fețele lor rămân,de cele mai multe ori, anonime. Nici moartea lor nu ni se pare așa tragică. Deși oricât de normală este trecerea în neființă, parcă mai deplânsă este pentru cei care au avut și lucruri de care să se bucure în viață decât moartea celor ce au trăit toată viața în mizerie, printre gunoaie.

Și nu este vorba de mizeriile închipuite, psihice sau chiar sociale. E vorba de materia efectivă, de gunoiul menajer pe care, de cele mai multe ori, când ajung la tomberoane, mi-l iau copiii subnutriți din mână în timp ce se roagă să le dau, poate, şi un leu. Și sunt nerăbdători să caute în sacul de gunoi în care e aproape clar că nu vor găsi nimic folositor. Și totuși, îi văd aproape negreșit, prezenți în mirosul acela de nedescris, alături de câinii care stau tolăniți de căldură și de pisicile care mai dau și ele târcoale, poate or găsi ceva de mâncare...

Sunt slabi și nespălați. Și, tot căutând în gunoaie, s-au umplut de microbi și au lăsat în urmă mai multă mizerie. Majoritatea fac asta din generație în generație. Probabil sunt doar câțiva cei care au pierdut tot și au ajuns să trăiască astfel, după ce nu le-a mai rămas nimic.

Deunăzi, auzeam o discuție între o doamnă, probabil obișnuită a acestor locuri, și o altă doamnă, probabil ajunsă acolo să ducă gunoiul. Prima doamnă spunea că acum se descurcă, pentru că, de bine, de rău, nu e vremea rea. Dar la iarnă, când o veni frigul, nu știe cum va rezista. Și adevărul este că nu le dăm importanță acestor oameni, când îi vedem cu picioarele goale, cu mânecile deșirate și cu pantalonii rămași prea scurți de mult timp deja. Într-un fel sau altul, dar cu siguranță cu multă greutate, au ajuns până aici. Însă sunt la o vârstă încă prea crudă și îi văd cum se uită cu jind la sacul din mână, mai plini de speranță decât un copil care a crescut într-o familie normală și se uită la sacul lui Moș Crăciun.

Sunt firavi și nu au nicio vină. Ei nu apucă să spună nimănui că nu au un acoperiș, că respectivul politician i-a mințit și că ei nu au ajuns la școală, că România de acum 25 de ani era, poate, mai bună sau mai rea. Ei știu realitatea asta, cea în care oameni mai avuți aruncă ceva la gunoi, ceva ce poate pe ei îi ajută să supraviețuiască de la o zi la alta. Problema oamenilor gunoaielor este puternic ignorată. Precum gunoiul băgat sub preș. Însă ei există și sunt semn al unei societăți bolnave. Mi-e greu să nu mă gândesc că din iarnă nu reușesc toți să iasă cu bine.

Doamne, ai grijă de gunoierii zilelor noastre, iartă-le lor greșelile și ajută-i să supraviețuiască acestei ierni!