Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:48 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Facerea de bine şi prezervativele pentru suflet

ro

14 Dec, 2016 00:00 2208 Marime text
Suntem în perioada aceea când ne gândim să facem bine şi atunci ne amintim că „facerea de bine” e unul dintre momentele delicate când trebuie să te întrebi dacă îţi iubeşti mama sau nu. Aşa că, în momentul în care te-ai hotărât să ajuţi pe cineva sau hai să spunem că vii în întâmpinarea dorinţelor lui, doar pentru a-i face un dar din partea vieţii, e o decizie pe care ai gândit-o măcar cinci secunde. Numai că în ziua de azi nu mai poţi face bine oricui se nimereşte. Mă rog, aşa credeam până anul acesta, când, gândind gesturile mele de prietenie ca pe nişte bucăţi de suflet dăruite unora, mi-am dat seama că trebuie să renunţ la acest obicei prost. Mai bine îmi concentrez atenţia asupra străinilor. Măcar ăia ştiu că zic bogdaproste în sinea lor şi-şi văd de ale lor, nu vin să te frece la cap cu binele făcut.
 
Sunt convinsă că nu există om în România asta care să nu fi zis că mai bine şi-ar fi văzut de treburile lui decât să ajute un coleg (de şcoală generală, de liceu sau de muncă), un consătean, un concitadin sau un colocatar. Undeva, la un moment dat, se produce o ruptură şi binele făcut devine răul creat pentru viaţa ta, cu propriile tale mâini. Faci un pas în spate să încerci să pricepi cum s-a întâmplat asta, de parcă ar mai conta.
 
E posibil să fi fost scos mai mult decât e nevoie din ale tale, e posibil să fi ascultat prea mult lamentaţii şi văicăreli, e posibil să fi mirosit că vrea să te manipuleze cineva doar pentru că ai fost fraier şi băiat de comitet, e posibil orice în România şi nu mă mai raportez la lumea cea mare, că zic să ne vedem de pătrăţica noastră.
 
E o pătrăţică în care ni se bagă tot felul de cunoştinţe în cap, o pătrăţică în care lumea aleargă după diplome, dar nu se caută la cap, să vadă dacă-i lipseşte nişte doage sau nişte ţigle de pe casă, că e ruşine. Asta da. E ruşine să te confrunţi cu monştrii tăi interiori care se numesc pizmă, răutate şi invidie, preferi să dormi cu ei în sufletul ăla pe care de mult ai uitat să-l întrebi ce mai face şi să alergi ca bezmeticul într-o continuă vânătoare de vrăjitoare, doar pentru că tu nu eşti în stare nici să fii recunoscător pentru oamenii pe care ţi-i scoate viaţa în cale, nici pentru experienţele care ar fi putut fi minunate dacă le-ai permite. Astfel de lucruri nu se învaţă la şcoală!
 
Sincer, mie a cam început să mi se fâlfâie de facerea asta de bine. M-a băgat în nişte belele de-mi venea să-mi dau singură un cap în gură. Nu fac pe victima, zic doar că aşa mi-a trebuit. Totuşi, am inima senină şi sper să-mi rămână tot aşa. Voi face bine în continuare, dar străinilor. Nici nu vor şti de unde le vine binele, nu vor şti cui să mulţumească şi nu mă vor bate la cap nici cu pizmele, nici cu recunoştinţele lor.
 
Iar celor care s-au legat de mama mea anul acesta, după ce, cu vocile lor ipocrite, i-au spus „sărumâna” şi au mâncat bucate gătite din mâinile cu care ea m-a crescut le mulţumesc că m-au învăţat să mă protejez pe viitor mai bine de astfel de entităţi. Chiar aveam nevoie de asta, şi-aşa era cam multă îmbulzeală prin viaţa mea!
 
Dacă aş inventa ceva pentru la anul, ar fi „prezervativul pentru suflet cu alarmă”. Ne-ar proteja instant de orice intrus, ba chiar ne-ar piui în surdină ceva care să te facă să te îndepărtezi imediat de cel pe care te pune naiba să-l ajuţi. Un fel de „atenţie, aterizează un băgăcios în viaţa ta!”. Şi închizi repede taraba. Pe aici nu se trece! Cântă la altă masă! Sau marş la coteţ!
 
Aveţi grijă de sufletul vostru!
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii