Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:58 20 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dispar fitzele de Mamaia

ro

16 Jan, 2010 03:01 1928 Marime text
claudia_candet_1.jpgPrimarul Radu Mazăre le-a dat cea mai proastă veste de la începutul acestui an, celor care se vedeau şi în această vară, din nou, în topul celor mai tari personaje de pe litoralul Mării Negre.

Cu regret în suflet că nu va mai dansa cu braziliencele, că nu va mai fi admirat cum coboară cu paraşuta pe plajă şi nici cum se va da el cu Răduleasca cu bărcile, admirat de mii de turişti, şeful oraşului de la malul mării a anunţat că anul acesta, va face economii masive la bugetul local dar şi la apariţiile sale zilnice. Fără Bamboo plin de „dive", de piloţi de curse arabi, de maşini de sute de cai putere adunate toate laolaltă pentru se mândri cu cea mai mare realizare a lor, la cei 18 - 19 ani ai lor.

De altfel, cred ca a venit momentul în care primarul a conştientizat că, în ciuda eforturilor sale de a atrage cât mai mulţi turişti pe litoralul Mamaiei, socoteala de câştig de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, la finalul verii. Aşa că le-a tăiat puţinilor turişti pe care i-am mai fi avut în această vară pe litoral, date fiind actualele condiţii economice, singurele motive pentru care ar mai fi vrut să pună piciorul în cea mai modernă staţiune de pe litoral. Cu siguranţă însă, această drastică reducere a finanţării activităţilor cultural-artistice din vara lui 2010 ţine de fapt şi de răzbunarea pe care Mazăre ar fi plănuit-o pentru a se răzbuna pe cei care i-au asigura drumul bătătorit către Brazilia. Asta dacă s-ar fi ţinut de cuvânt. Mazăre însă, parcă mai isteţ decât toţi, face tot ce vrea el: rămâne şi în fruntea administraţiei judeţene şi îi sancţionează pe cei pe care de fapt l-au ajutat să ajungă cel mai monden şi cunoscut primar din ţară, aşa cum ştie el mai bine. Nu fuge, nici de responsabilitate, nici de constănţeni dar face ce vrea el în oraşul în care a fost ales de 70% dintre constănţeni... pardon, de doar 30%. Noi ştim de ce.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 17 Jan, 2010 13:39 Cineva ,la vara ,va dzipa dupa FIDZELE de anul trecut, ale primarului de Constanta ,RADU MAZARE.DISTRACTIA costa bani !!!
  • paraipan 17 Jan, 2010 13:03 constantene,las ca te ciuruie un chiompaliu DIN CONSTANTA ajuns la BUCURESTI...fraiere!!!!
  • surmelis argentina pusa 16 Jan, 2010 22:52 Fidzele erau de fapt nivelul bogatiei Litoralului MARII NEGRE si de ce nu si a Constantei.
  • un constantean 16 Jan, 2010 18:53 parca sunt din alt oras, cand vad cat de cretini sunt constantenii de il voteaza legal sau mai degraba ilegal pe acest nenorocit de bucurestean ma refer desigur la oamenii de rand care il pupa-n c*r pentru 2-3 mici la alegeri