Constanţa îşi închiriază aerul

Trepăduşii din jurul administraţiei Mazăre, ale căror afaceri înfloresc hrănindu-se din bugetul municipalităţii, au confiscat până şi aerul Constanţei.

Un candidat la Parlament, a cărui poveste am prezentat-o mai pe larg într-un material de sine stătător, ne-a dezvăluit prin păţania sa, că în Constanţa, până şi aerul se plăteşte. Banii nu se duc, aşa cum ar fi logic, în bugetul local, cel puţin nu cea mai mare parte, ci în „burdihanele“ firmelor agreate de administraţia Mazăre, care se îmbuibă cu orice ocazie din banii publici. Am aflat, astfel, că tot domeniu public este şi aerul pe o înălţime nedefinită. Aşa se face că acestui candidat - despre care prefer să nu amintesc aici, pentru că nu discutăm despre calităţile, defectele sale sau despre şansele de a deveni parlamentar - i-au fost confiscate bannerele suspendate în aer, pe stâlpii Enel. Posterele i-au fost ridicate de către una dintre firmele care au concesionat de la primărie serviciul de afişaj publicitar, adică părţi din domeniul public. Omul a precizat că stâlpii unde avea voie să-şi atârne posterele i-au fost indicaţi de către reprezentanţi ai Enel, în baza unui proces verbal. Legalitatea înţelegerii cu deţinătorul stâlpilor nu o discut aici, pentru că de asta se ocupă probabil poliţia acum, având în vedere că este în derulare o anchetă. Ceea ce m-a frapat este însă faptul că aerul dintre stâlpi este considerat domeniu public. Nu vreau să le dau idei băieţilor deştepţi, care produc bani din orice, dar ar trebui să plătim cumva vreo taxă pentru că tranzităm zilnic aerul considerat domeniu public? Sau de la ce înălţime sau strat atmosferic vorbim de domeniu public, ca să ştiu dacă vom plăti taxă şi pentru copiii de la un an în sus, când încep să meargă copăcel? Este domeniu public aerul pe care îl respirăm? Suntem cu toţii un fel de Ana lui Manole, „zidiţi“ în aerul pe care îl „decupăm“ zilnic prin existenţa noastră? Trebuie să plătim o taxă pentru că existăm? Dincolo de aceste întrebări, pe care le-am transpus cum mi-au trecut prin minte şi care pot fi luate drept exagerări, omul normal întrevede absurditatea situaţiei prezentate. De asemenea, tot omul de rând întrezăreşte bătaia de joc la care suntem supuşi de cei mai şmecheri dintre noi, care au ajuns să facă bani până şi din închirierea aerului, dar şi dispreţul autorităţilor confiscate de grupuri de interese, care se hrănesc din bani publici.