Editorial Ciudat e zecele, până la urmă!

În aceste zile, absolvenţii de liceu susţin examenul de maturitate. Pentru părinţii şi bunicii lor, cei care au făcut eforturi financiare pentru pregătirea elevilor, urmează o perioadă în care este aşteptată nota zece.
 
E destul de greu să-l faci pe părintele român să înţeleagă faptul că viaţa copilului său poate avea semnificaţie şi fără nota zece. Un elev poate face lucruri măreţe. Lucruri frumoase. Descoperiri, invenţii, dar şi lucruri mărunte, uneori fără sens, alteori ruşinoase. Un elev poate schimba totul în jurul nostru, felul de a gândi, de a trăi. Unii dintre ei sunt doar mulţumiţi că există. Că sunt. Iar pentru aceştia, viaţa este încântătoare. Alţii vor altceva, vor mai mult, tot mereu.
 
Printre unii şi alţii îşi fac loc oamenii mari, adulţii, maturii. Cei care ştiu mai bine. Cei care cred că media dintre nota la proba de limba română şi cea de la proba de matematică sau de istorie îl reprezintă pe copilul lor. De aceea, vor zece. Nota absolută. Zece la evaluarea naţională, zece la examenul de maturitate, zece la intrarea la facultate. Însă zece pe linie nu o să-l ajute pe copil/elev/student în viaţă, în pădure, în nisipul deşertului. Diferenţa este dată de educaţia din sânul familiei, de cei şapte ani de acasă, de personalitatea omului în formare. Este dată de reacţia în faţa problemelor vieţii, care vin negreşit. De ambiţia de a nu se lăsa înfrânt de eşecuri, de dorinţa de a continua un drum sau de curajul de a-l schimba.
 
Nota zece nu înseamnă om de nota zece, cum nici cinci, om de nota cinci. Asta nu înseamnă că cei care obţin nota zece nu trebuie să fie mândri de ei, să se bucure. Însă cei mai buni dintre oameni nu sunt doar cei cu zece pe linie. Sunt şi cei cu nouă, cu opt, cu şapte. Notele nu spun multe despre pasiuni. Ele nu ştiu despre elevul care compune muzică, despre cel care scrie poezii, despre cel care vrea să construiască case, să viziteze California sau să danseze step.
 
Luaţi-vă zece minute ca să reflectaţi şi să răspundeţi la o singură întrebare, între atâtea altele posibile: contează chiar aşa de mult nota zece?