Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:46 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce ne facem dacă ni se „regionalizează” instanţele?!

ro

12 Aug, 2013 00:00 1282 Marime text
Încet-încet, regionalizarea pare să câştige teren în România şi „înghite” toată ţara. Recent, fostele Finanţe Publice Constanţa au intrat sub jurisdicţia Finanţelor gălăţene, în timp ce, pentru echilibrarea balanţei, vămile şi garda din estul ţării vor fi controlate de la Constanţa. Mulţi sunt cei care, în acest context, şi-au pierdut posturile călduţe şi bine plasate, dar încă şi mai mulţi sunt cei care şi-au pierdut „pilele”. De ce să ajungi „semi-şef” la Constanţa când sforile se trag oricum la Galaţi? În întreaga harababură de regionalizare a ţării, oare ce se va întâmpla cu instanţele de judecată?
 
Momentan, de pildă, situaţia arată în felul următor la Constanţa: avem o Curte de Apel care „taie şi spânzură“ (vorba vine) pentru judeţele arondate, respectiv Constanţa şi Tulcea. Cu alte cuvinte, judecătoriile din cele două judeţe, la fel ca şi cele două tribunale „răspund“, potrivit legislaţiei, în faţa Curţii de Apel Constanţa. Atenţie! Jurisdicţia şi competenţele sunt valabile şi în cazul unităţilor de parchet. Altfel spus, pe segmentul juridic, Constanţa este „şefă“ pe sud-estul ţării. Dar dacă lucrurile se schimbă, iar în urma regionalizării se decide ca şi instanţele de judecată să treacă prin procese de reorganizare similare direcţiilor de finanţe publice, iar „cartierul general“ să se mute, şi în acest caz, la Galaţi, ori în alt judeţ? În primul rând, magistraţii gălăţeni vor avea de-a face cu zeci de mii, dacă nu chiar sute, de dosare venite de la Constanţa. Iar noi, constănţenii, avem ceva dosare pe rol, că doar nu degeaba Judecătoria Constanţa este una dintre cele mai încărcate instanţe din ţară, după Bucureşti. Nu o spun eu, ci statisticile oficiale! Pe de altă parte, măsura ar putea să descurajeze procesele, că parca nu-ţi mai dă mâna să-ţi dai vecinul sau fostul soţ în judecată, dacă ştii că e posibil ca pe parcurs să ajungi la Galaţi cu procesul. Trebuie să avem în atenţie că, nu o dată, Constanţa, prin liderii ei, s-a împotrivit ideii de regionalizare. Sau, a cerut regionalizarea, dar capitala regiunii să rămână la Constanţa, fireşte. Pentru că nu este uşor să pierzi statutul de cel mai important judeţ din sud-estul României peste noapte.

Ti-a placut articolul?

Comentarii