Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:37 16 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care dintre comisari va fi (dez)avantajat de comisia de examinare Dogaru sau Dinulescu ?

ro

23 Oct, 2010 14:39 1456 Marime text

ionut_zagoneanu.jpgComisarul Tudorel Dogaru, şeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa şi adjunctul Secţiei cinci, comisarul Lucian Dinulescu, sunt cei doi oameni ai legii care vor participa la concursul organizat pentru obţinerea postului de comandant al Secţiei unu de Poliţie. După cum am arătat şi în ediţiile trecute, examenul va avea loc pe data de 27 octombrie, începând cu ora 10.00, iar la ora 15.00 se vor afişa rezultatele. Deşi şeful Formaţiunii Ordine Publică din cadrul Secţiei unu, Cristian Manolache, a luat la un moment dat în calcul să se înscrie la concurs, poliţistul s-a răzgândit înainte de-şi depune dosarul. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, rămâne o enigmă de ce comisarul Ovidiu Zanfir, adjunctul secţiei care asigură interimatul până la finalizarea concursului, nu doreşte să se „dueleze" cu Tudorel Dogaru şi Lucian Dinulescu. Să fie oare comisarul Ovidiu Zanfir un poliţist care nu doreşte să promoveze? Care să se mulţumească cu scaunul de ajunct? Cred că nu, însă nu pot explica de ce nu vrea să intre în cursă. În aceste circumstanţe mă întreb, fireşte, cui îi face loc comisarul Zanfir? Pe cine aşteaptă aşteaptă adjunctul Secţiei unu să-i fie şef? Discutam ieri cu nişte colegi de breaslă şi graţie lor am aflat componenţa comisiei care-i va examina pe cei doi comisari. Balanţa s-a înclinat extrem de mult în favoarea adjunctului Secţiei cinci în momentul în care mi s-a spus că examinatorii fac parte din Poliţia Municipiului. Pentru moment, am avut o revelaţie şi, într-o secundă, putea da un câştigător, înainte ca examentul propriu zis să aibă loc. Apoi am realizat că acest concurs nu este unul oare care, ci are o însemnătate deoasebită. Cel puţin asta consider, raportat la faptul că ambii comisari au în spate ani buni de muncă poliţiească, au terminat şcoli cu „greutate", nu au ieşit în evidenţă prin comiterea unor fapte interpretate ca fiind ilegale iar lista poate continua. Acestea fiind spuse, pot afirma că pe data de 27 luna aceasta va avea loc unul dintre cele mai „pe bune" concursuri din Poliţia Constanţa. Pe final ţin să precizez că în fruntea Secţiei unu s-a mai aflat şi comisarul-şef Emilian Pârvu, actualul şef al Poliţiei Municipiului Constanţa. Mult succes comisarilor Dinulescu şi Dogaru!

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • 73 27 Oct, 2010 15:18 Care dintre comisari va fi dezavantajat? Cel care este mai verticat, deoarece este greu de controlat! Domnul Dogaru capul sus, hai, ca stiu ca puteti! Veti intelege de ce a fost nevoie sa se intample asa... Din respect pentru dvs. si pentru ceea ce sunteti, nu va lasati afectat! Acesta este un concurs SUB capacitatea dvs reala! Nu aveti voie sa va intepeniti la Sectia 1...