Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:03 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Capcane pentru afacerişti? Porturile Constanţa şi Agigea nu funcţionează pe principiul găurii negre

ro

22 Apr, 2013 00:00 1402 Marime text
Considerate de unii drept „porţi” ale Europei, porturile Constanţa şi Constanţa Sud - Agigea par să se poată transforma cu uşurinţă într-o adevărată capcană, mai ales pentru afacerişti. Spun asta pentru că odată ce businessmenii şi-au legat într-un fel sau altul numele de port, mai precis printr-o tranzacţie mai mult sau mai puţin legală desfăşurată aici, cu greu se mai pot descotorosi de el apoi. Aparent (in)explicabil, drumurile - mai ales cele ale anchetatorilor - par să revină, iar şi iar, la Portul Constanţa sau la Constanţa Sud - Agigea.

Un exemplu în acest sens este chiar un cunoscut om de afaceri libanez trimis în judecată în urmă cu doi ani alături de un fost director portuar şi care, periodic am putea spune, îi „pune“ pe anchetatori (involuntar, se înţelege) pe pista porturilor constănţene. Iar în acest context putem face referire la descinderile efectuate în Constanţa zilele trecute de zeci de mascaţi aflaţi sub coordonarea procurorilor de la Investigarea Criminalităţii Organizate. Percheziţiile au avut loc în Constanţa şi în alte judeţe ale ţării, oamenii legii aflându-se în căutarea presupuşilor complici ai libanezului, dar şi a dovezilor care l-ar putea incrimina pe respectivul suspect de evaziune fiscală. Revenind la ispita, dar şi la pericolul pe care Portul Constanţa le reprezintă în ochii afaceriştilor mai mult sau mai puţin corecţi este de menţionat faptul că, în ceea ce priveşte lumea afacerilor din Constanţa, aproape că nu există dosar de evaziune fiscală în care să nu fie menţionate tranzacţii derulate prin Porturile Constanţa şi Agigea. Şi de ce nu ar fi? Portul este atât de mare şi atât de puţini oameni înţeleg efectiv ce se petrece acolo, încât cu siguranţă un vas ar putea părăsi cheiul încărcat fictiv cu cherestea şi efectiv cu... droguri, de pildă. Sau transfugi. Că doar se spune că am avut şi urmăriţi internaţionali care au fugit din România prin Portul Constanţa. Iar la fel stă situaţia şi cu Portul Constanţa Sud - Agigea, mirajul fiind la fel de mare în ceea ce priveşte taxele portuare ce ar putea fi cu uşurinţă eludate, iar autorităţile înşelate. Atâta doar că niciunul dintre cele două porturi, Constanţa sau Agigea, nu funcţionează pe principiul găurii negre, în care documentele, actele sau vapoarele cu marfă să dispară fără urmă. Semne ale trecerii lor rămân, iar dacă anchetatorii vor, ele pot şi ieşi la suprafaţă - metaforic vorbind. Şi tocmai de aceea, mai toate percheziţiile care vizează evaziunea fiscală în Constanţa se desfăşoară în cele două porturi. Pentru că dovezile pot fi uşor obţinute.

Ti-a placut articolul?

Comentarii