Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bordelurile lui Prigoană, în afara legii

ro

24 Feb, 2011 00:00 2406 Marime text
lavinia_bun.jpgProiectul deputatului Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei a fost respins de către Comisia juridică a Senatului, motivaţia fiind că noi, ca ţară "cu adânci rădăcini ortodoxe", nu suntem pregătiţi pentru o astfel de lege.

În favoarea "activităţii cu caracter sexual autorizat" au pledat mai multe persoane publice. În timp ce Prigoană - Bahmuţeanu ne asigură că acest lucru îi va proteja pe cei care practică meseria, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu - pentru care am o admiraţie, însă sunt deopotrivă decepţionată de atitudinea pro legalizare - crede că aceasta va reprima o posibilă "revoluţie de catifea", provocată de oameni frustraţi... Dixit!
Sunt de acord că interdicţia comportă automat şi reversul medaliei şi acţionează principiul plăcerii încălcării acelei interdicţii. Ştiu şi că România este exportatorul nr. 1 de prostituţie în UE, ca să nu mai punem la socoteală traficul de fiinţe umane, de-a dreptul ignorat. Însă nici acest aspect nu-l văd ca pe o pledoarie pentru legalizarea prostituţiei. Citeam într-un cotidian central care se laudă cu tirajul megatrosnea un comentariu care lăsa să se înţeleagă că prostituatele ar fi plecat din România din cauza "legislaţiei prea dure"! Legislaţie dură? Dar vă întreb: Cum ar fi să amendăm clienţii, ca în Suedia, Islanda sau Norvegia, şi să terminăm definitiv cu prostituţia?
Cât de departe poate merge ignoranţa şi reaua voinţă? Avem prostituţie? Din plin. Iar autorităţile se fac că plouă. O folosi la ceva să o băgăm sub preş? Mă gândesc că nu, deci hai mai bine s-o legalizăm şi să mai facem şi-un ban grămadă!
Nu sunt nici habotnică şi nici prea dusă la biserică, însă sub nicio formă nu suntem pregătiţi pentru legalizare. Probabil că dacă în parlament ar fi fost mai multe femei-mame, proiectul nici nu ar fi trecut dincolo de registratură. Atâta timp cât femeile şi copiii implicaţi în practicarea prostituţiei sunt cumpăraţi şi vânduţi, deţinuţi contrar dorinţei lor reale şi exploataţi până la distrugerea lor biologică şi psihologică, nu putem vorbi decât de o autentică relaţie de exploatare de tipul stăpân-sclav. Proxeneţii controlează, înrobesc, violează şi posedă femeile. Cumpărarea sexului odată legalizată va delimita o clasă de femei şi de copii disponibili incestului, violului, violenţei şi torturii. Clientului puţin îi pasă dacă o femeie consimte să se prostitueze sau a fost constrânsă să facă acest lucru. El obţine oricum ceea ce vrea. Puţin îi pasă dacă o posedă în New York sau la Cernavodă. Puţin îi pasă dacă are 12 ani sau 22. În numele acestui sex, clienţii provoacă uneori moartea. În numele acestui sex, copiii încă imaturi sunt fotografiaţi nud pentru a stimula apetitul sexual al unor hodorogi impotenţi. În numele acestui sex, bărbaţi de 70 de ani ţin pe genunchi fete de numai 11 ani.
Mă gândesc adeseori cât au prosperat mafioţii pe vremea prohibiţiei din SUA şi cât de "normală" a devenit viaţa socială atunci când whiski-ul a ajuns să fie vândut legal în magazine. Sincer, nu-mi doresc această normalitate pentru copiii mei, pe cât mi-aş dori ca sistemul de învăţământ să-i pregătească pentru viaţă. Decât să aruncăm banii pe mii de manuale alternative, mai bine i-ar plăti din ei pe tinerii medici care ne pleacă în loc să ne înveţe copiii despre riscurile unui contact sexual neprotejat. În loc de "să-mpletim la lucrul manual", ca pe vremea lui Ceaşcă, mai bine le-ar preda anatomie din primul an. Şi azi, aproape de capătul lumii, chronologic vorbind, sunt doamne şi domnişoare care habar n-au de ce au venit pe lume, care e rostul lor şi de ce sângerează regulat. Şi după ce le vom avea pe toate astea, putem discuta cu cărţile pe faţă şi despre o abordare raţională a propunerilor lui nea Prigoană pentru legalizarea prostituţiei.
Ştiu că toată zbaterea pleacă, de fapt, de la o dilemă grea: ce facem cu prostituata? O aruncăm din start la periferia societăţii sau în puşcării? Nici pe departe. Putem vorbi, eventual, despre o dezincriminare a ei, să n-o mai tratăm ca pe infractori, dar în niciun caz de legiferare. Nu numai că putem, ci şi trebuie să vorbim, fără ipocrizie, altminteri petrecăreţii vor fuma în continuare îngrăşăminte pentru flori, iar la desert vor servi o porţie de hepatita C.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • manue, 24 Feb, 2011 18:32 L-as întreba pe d-l PRIGOANA, pentru cine ar legaliza prostitutia în Romania! Pentru ”bojorogii” de 70 de ani, care si asa multi nu mai au nevoie de prostitoate la banii lor ”pensii mizere”,sau are în PROIECT UN BORDEL care sa-l exploateze!!!! Daca s-ar legaliza prostitutia am avea mai multe femei cu-n loc de munca la ”bordel” decît în învatamînt, ar fi un loc mai sigur , si fara multa carte!!Dar care barbati ar merge acolo! Bineînteles cei cu bani,iar cei mai saraci tot la marginea trotuarului ar apela . Si atunci d-l Prigoana , nu stîrpeste prostititia din Romania, cum nici altii din tarii cu mai multa experienta nu au reusit sa o faca. Iar , i-as aminti d-lui Prigoana, sa nu-si mai faca atîtea probleme cu prostitutia!!! În ce lume traieste? S-a inventat INTERNETUL, fetele acum satisfac nu numai bosorogii ci si pe cei mai tineri pe VIDEOCHAT !!Indiferent de fuctia pe care o are clietul!!, unde stiu ele sa se descurce, sa nu deranjeze!! Sau chiar asta-i problema?
  • alibaba 24 Feb, 2011 14:39 Asa este!