Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:38 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boala formularelor "E"

ro

30 Nov, 2007 00:00 826 Marime text
1196361556.jpg

Cati dintre noi stiau de existenta celor 16 formulare care ar putea salva vieti?

Adica, sa ne intelegem. De aproape un an, adica de cand ne-am integrat in stimabila Uniune Europeana, am putea beneficia de tratamente medicale in tarile membre. Si cine ar fi trebuit sa informeze populatia in legatura cu chestia asta? Pai Ministerul Sanatatii sau Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, prin institutiile din teritoriu. Mai intreb o data... mai mult retoric. Ati auzit vreodata de formularele E?! Intr-adevar, documentele se gasesc pe site-ul CNAS-ului, insa oamenii nu au fost informati. Si, daca nu s-a inteles bine, formularele cu pricina ar fi putut face mult bine, daca s-ar fi stiut de ele. Am fi lasat in urma campaniile umanitare, nu ar mai fi vuit presa, nu ar mai fi murit oameni, cu zile. Stiati ca daca statul roman nu poate sa va ofere la timp tratamentul pentru o anumita afectiune puteti beneficia de formularul E112, care va ajuta sa obtineti ajutorul medicilor intr-o alta tara. Si totul din banii pe care ii dati pentru asigurarile de sanatate. Cu alte cuvinte, situatia nu trebuie sa fie ca si pana acum. Nu trebuie sa ne mai plangem in stanga si in dreapta daca ni se imbolnaveste copilul si nu-l putem trata in Romania. Statul, nu oamenii din jurul nostru, ar trebui sa ne sara in ajutor. Insa, ca in multe alte situatii, statul roman a preferat sa spuna pas. Nu ar trebui nici macar sa ne chinuim sa intelegem de ce. Poate, este adevarat, casele judetene de asigurari de sanatate ar fi trebui sa faca mai multe pentru mediatizarea formularelor sau poate ca s-ar fi impus realizarea unei campanii la nivel national. Intr-o tara in care campaniile umanitare pentru cei bolnavi au devenit obisnuinta, sa nu faci cunoscuta aceasta portita de salvare mi se pare strigator la cel. Este de-a dreptul inuman. Ar trebui sa stim ca exista formularele E 104, E106, E109, E112, E115, E117, E121 si E126, care ne pot ajuta in caz de boala sa ne tratam intr-o alta tara europeana, cu servicii medicale decente. La un moment dat viata noastra ar putea atarna de un formular "E". Din nefericire, cazul nu le este strain parintilor unui copilas care nu a supravietuit pentru ca nimeni nu auzise de formularele cu pricina. Autoritatile sanitare straine au cerut documentul, statul roman a dat-o dintr-un colt intr-altul, ca de obicei si asa, moartea unui copilas a fost trecuta pe lista de pacate a cuiva. Sau poate ca ar trebui sa fie pacatul nostru, al tuturor. Sa fim toti vinovati pentru ca nu suntem in stare sa facem ceva, sa taiem raul de la radacina si sa-i amendam in cel mai aspru mod pe politicienii alesi sa faca ceva pentru tara si pentru oameni, care dorm prin Parlament sau isi umplu gusele cu banii publici obtinuti din chiriile neonorabile. Sau poate ca nici n-ar trebui sa ne mai mire intr-o tara in care farmacistii ascund tratamentele gratuite, pentru a le vinde. Si asta pentru un bolnav de cancer. Sincer, nu doresc nici celui mai mare dusman sa fie bolnav in tara asta. Feriti-va si de o banala gripa... in Romania poate fi fatala!

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Ti-a placut articolul?

Comentarii