Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce scumpiri vine anul 2020

ro

01 Jan, 2020 11:20 4103 Marime text
Accizele cresc în 2020, așadar, acest lucru va duce la o creștere a prețurilor.

Creșterea accizei la motorină va duce la scumpirea prețului pe litru.

Astfel, la un autotren care ar avea un rezervor de 400 de litri, un plin ar costa cu peste 30 lei în plus, potrivit presei centrale.
Potrivit prevederilor Codului fiscal nivelul accizelor armonizate (cu excepția țigaretelor), precum și nivelul accizelor nearmonizate, se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimul an, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

Prețul accizelor la carburanți va crește astfel:
  • La benzina cu plumb urcă de la 2.339 lei/1000 litri, la 2428 lei.
  • La benzina fără plumb crește de la 2038 lei/1000 litri, la 2.116 lei
  • La motorină, de la 1896 lei/1000 litri, la 1968 lei. 
De asemenea, și amenzile se vor modifica. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, însă salariul minim brut lunar crește la 2.230 lei de la 1 ianuarie, de la 2.080 lei în prezent.

Totodată, Guvernul și-a angajat răspunderea pentru un proiect de lege în care se prevede ca valoarea fixă a punctului-amendă pentru amenzile contravenționale să fie menținută, în cursul anului 2020, la cuantumul de 145 lei. 

Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, publicat marți seară, 31 ianuarie 2019, de Ministerul Finanțelor Publice are în vedere actualizarea nivelului accizei specifice pentru țigarete, respectiv creșterea acesteia de la 366,147 lei/1.000 țigarete, la 386.377 lei/1.000 țigarete.
 
Acciza specifică ţigaretelor se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale.

De asemenea, nivelul accizei totale pentru ţigarete se va majora de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503.97 lei/1.000 ţigarete, începând cu 1 ianuarie 2020, astfel încât să fie respectate prevederile art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.
 
Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară avertizează:

„Anul viitor se anunţă creşteri mari la carnea de porc şi asta din cauza cerinţei mari de pe piaţă în primul rând din partea Chinei, care a condus ca creşterea preţului la materie primă şi atunci suntem obligaţi să importăm foarte mult. Importăm foarte mult pentru că nu am ştiut să stăpânim la timp explozia de peste porcină din România. Fiind şi un popor sărac, cu venituri mici mulţi se vor îndrepta spre carnea de pasăre, dar urmând o cerinţă mai mare pentru carnea de pasăre va creşte probabil un pic preţul şi acolo fiindcă ăsta este jocul pieţei”.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu în data de 13 decembrie a transmis românilor că nu vor exista creșteri de prețuri la energie electrică și gaze naturale de la 1 ianuarie, după ce OUG 114 va fi modificată.

Sursă foto (cu rol ilustrativ):Arhivă ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii