Cotația aurului a ajuns la un nivel istoric - a depășit pragul de 4.400 de dolari uncia
Cotația aurului a ajuns la un nivel istoric - a depășit pragul de 4.400 de dolari uncia
22 Dec, 2025 11:00
ZIUA de Constanta
111
Marime text
111
Marime text

Cotația aurului a depășit pentru prima dată în istorie pragul de 4.400 de dolari pe uncie pe piața spot, pe fondul așteptărilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce din nou dobânzile și al cererii ridicate, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Cotația aurului a crescut luni cu 1,4%, ajungând la 4.397,16 dolari pe uncie la ora 05:02 GMT, după ce puțin mai devreme a atins nivelul record de 4.400,29 dolari.
În paralel, prețul unciei de argint a urcat cu 3,3%, până la nivelul istoric ridicat de 69,44 dolari.
Anul acesta, cotația aurului a urcat cu 67%, depășind multiple recorduri și 'sărind' pentru prima dată pragurile de 3.000 și 4.000 dolari pe uncie, și se îndreaptă spre cel mai semnificativ avans anual începând din 1979. De asemenea, cotația argintului a urcat cu 138% până acum în acest an, depășind aurul, pe fondul dificultăților din lanțurile de aprovizionare.
Analiștii se așteaptă la continuarea tendinței de creștere a cotației aurului până la 4.427 dolari pe uncie.
Intensificarea tensiunilor geopolitice și comerciale a stimulat cererea de active refugiu în acest an, în timp ce băncile centrale au continuat să cumpere metalul prețios într-un ritm accelerat.
Deprecierea dolarului a sprijinit de asemenea creșterea cotației aurului.
Piețele financiare se așteaptă ca Rezerva Federală a SUA să reducă de două ori dobânzile anul viitor, chiar dacă oficialii Fed au semnalat că sunt prudenți în legătură cu politica monetară.
'Motivul pentru care investitorii cumpără aur - și ar trebui să cumpere aur - este datorită calităților sale de diversificare. Acest sentiment este în stadii incipiente, iar aurul va fi din ce în ce mai acceptat ca parte integrantă a unui comportament investițional prudent', a declarat Stephen Miller, consultant în strategii de investiții la GSFM.
Citește și
Prețurile la aur și argint au crescut semnificativ. Argintul aproape și-a dublat valoarea, iar aurul a crescut cu peste 48%
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


