Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alimentele sunt mai scumpe fata de sfarsitul anului trecut

ro

29 Jul, 2003 00:00 726 Marime text
Preturile produselor alimentare si nealimentare comercializate de agentii economici din judet si din tara, precum si costurile serviciilor prestate de acestia cresc de la o luna la alta. Aflandu-ne in toiul sezonului estival, preturile continua sa creasca in acelasi timp cu volumul consumurilor inregistrate. Reprezentantii Directiei Judetene de Statistica au intocmit un raport al cresterii preturilor de consum din prima jumatate a acestui an. Astfel, in urma cercetarilor efectuate, s-a ajuns la concluzia ca, in luna mai a anului 2003, preturile de consum erau cu 4,8% mai mari decat in decembrie anul trecut. Preturile de consum au crescut cu 6,2% la marfurile alimentare si cu 4,2% la marfurile nealimentare. Totodata, costurile au cunoscut o majorare cu 2,9% si pentru servicii. Rata medie lunara a inflatiei in primele cinci luni ale acestui an a fost de 0,9%, fata de 1,5%, cat s-a inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii