Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:19 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un angajat al unei firme a căzut cu motostivuitorul în mare, în Dana 79. Ce lucrări executa acolo. Pentru cine lucra (galerie foto)

ro

11 Dec, 2019 00:00 4964 Marime text

Luni, 9 decembrie, un accident de muncă a avut loc în Dana 79, din Portul Constanţa. Un motostivuitor a căzut cu tot cu persoana care îl manevra în apă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a fost solicitat să intervină, ajungând la faţa locului o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD B, o ambarcaţiune CBRN şi au fost prealertaţi scafandrii.
 
La câteva minute mai târziu de la alertă, scafandri ISU, MApN şi ARSVOM au căutat trupul bărbatului. Apa are o adâncime de aproximativ 21 de metri.
 
În Dana 79 operează Oil Terminal. Contactat telefonic, Gabriel Daraban, director economic al societăţii, a făcut mai multe precizări pentru cotidianul ZIUA de Constanţa. „Este vorba de angajatul unei firme contractate de către Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, care efectua lucrări. Societatea, alături de APC, a solicitat acordul nostru de acces pentru a efectua lucrări în Dana 79. Acolo erau montaţi tranchete”, a punctat directorul economic.
 
Tranchetele sunt piese care sunt montate la chei pentru a ţine nava la distanţă să nu se lovească de margine. De altfel, Gabriel Daraban a mai punctat că este important să fie scos stivuitorul din apă cât mai repede, căci astăzi urmează să aibă loc operaţiuni în zonă.
 
Citeşte şi:
 
UPDATE Intervenţie de urgenţă în Portul Constanţa. O persoană a căzut în Dana 79 cu stivuitorul (galerie foto+video)

S-au reluat căutările la Dana 79. Bărbatul căzut cu stivuitorul în Portul Constanţa, de negăsit

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii