Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Siguranţa copiilor, la mâna directorilor. Ce şcoli şi grădiniţe din Constanţa nu au cerut încă bani de la Primărie pentru camere video (documente)

ro

11 Oct, 2019 00:00 6416 Marime text
Primăria Municipiului Constanţa a anunţat că sprijină unităţile de învăţământ care vor să doteze clădirile cu sisteme de supraveghere video. 
„Siguranţa copiilor, indiferent că vorbim despre preşcolari sau elevi, este o prioritate atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru municipalitate”, a comunicat Biroul de Presă al municipalităţii.
 
Am vrut să aflăm câte şcoli şi grădiniţe din reţeaua şcolară de la nivelul municipiului Constanţa sunt dotate în prezent cu sistem antiefracţie şi supraveghere video, indiferent de modalitatea în care au reuşit să facă aceste achiziţii.
 
La nivelul municipiului Constanţa, funcţionează 70 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, trei şcoli fac parte din învăţământul special/educaţie incluzivă, iar 31 de unităţi de învăţământ sunt substructuri, neavând personalitate juridică. Acestea din urmă sunt şcoli sau grădiniţe arondate.
 
Din totalul de 101 unităţi de învăţământ, 68 de imobile sunt dotate cu sisteme de supraveghere (vezi secţiunea „Documente” - HCLM 41/2019 privind aprobarea reţelei şcolare din municipiu).
 
Potrivit Biroului de Presă al municipalităţii, Primăria alocă bani şi pentru achiziţionarea acestor sistem încă din 2016. Anul acesta, au depus solicitări deja aprobate şase unităţi de învăţământ (Şcoala gimnazială nr. 8, Grădiniţa nr. 2, Şcoala gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny”, Şcoala „Mihail Koiciu” pentru Grădiniţa nr. 35, Grădiniţa nr. 33, Şcoala nr.40 „Aurel Vlaicu”), iar alte două urmează să primească fonduri la prima rectificare bugetară, cel mai probabil săptămâna viitoare. Este vorba despre Liceul „Decebal“ - pentru Şcoala „Dimitrie Ştiubei” şi Grădiniţa „Lumea Poveştilor”.
 
Totodată, în ultimele zile, alte trei unităţi de învăţământ din municipiu au depus note de fundamentare în vederea finanţării achiziţiei de sisteme antiefracţie şi supraveghere video.
Sumele alocate de municipalitate sunt în conformitate cu devizele depuse de administratorii unităţilor de învăţământ şi ele diferă funcţie de numărul de camere video pe care le are sistemul sau de gradul de performanţă al sistemului.
 
„Am onorat toate solicitările primite. Banii provin din finanţarea complementară, potrivit art.105 din Legea 1/2011. De exemplu, Şcoala gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” a primit 8.000 de lei pentru sistemul cu 12 camere interioare şi patru exterioare, Şcolii „Dimitrie Ştiubei” îi vor fi alocaţi 50.176 de lei pentru sistemul de monitorizare cu 36 de camere interioare şi alte 7 exterioare, iar Şcoala nr.8 a beneficiat de o finanţare de 49.996 lei pentru achiziţionarea unui sistem cu 39 de camere de interior şi 9 de exterior”, susţin reprezentanţii Direcţiei Tehnic – Administrativ din cadrul Primăriei Constanţa.
 
Cum poate fi obţinută finanţarea pentru sistemul de monitorizare video?
 
În conformitate cu Legea Educaţiei, directorii de unităţi de învăţământ au la dispoziţie două surse distincte pentru investiţii: prima, finanţarea de bază, din care de obicei nu prea mai rămâne mai nimic, după asigurarea cheltuielilor cu plata salariilor şi a utilităţile şi finanţarea complementară, un buget pus la dispoziţia unităţilor de învăţământ, care poate fi accesat prin intermediul autorităţilor locale.
 
Funcţie de necesităţi, managerii şcolilor întocmesc note de fundamentare pe care le depun la Compartimentul Gestionare bază materială unităţi învăţământ din cadrul municipalităţii. Solicitările sunt verificate şi ulterior, bugetate. Notele de fundamentare trebuie să conţină devize estimative, urmare a organizării unei consultări de piaţă.
 
Anual, din 2016 şi până în prezent, managerii de unităţi de învăţământ de la nivelul municipiului au depus în medie câte 10-12 solicitări pentru achiziţia sistemelor de supraveghere video. Alţi directori au preferat să solicite sume pentru alte tipuri de investiţii şi să monteze aceste sisteme din sponsorizări sau din finanţarea de bază.
 
Primăria Constanţa dă asigurări că toate solicitările pentru aceste sisteme vor fi finanţate, cu amendamentul ca banii să fie utilizaţi până la sfârşitul anului în curs. „Mai există buget, aşteptăm în continuare solicitări pentru că siguranţa copiilor este importantă”, susţin reprezentanţii municipalităţii.
 

33 de unităţi de învăţământ nu dispun de sistem de monitorizare video

 
Potrivit ISJ Constanţa, 33 de unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa nu au sistem de monitorizare video. Dintre acestea 26 sunt grădiniţe, iar 4 – şcoli gimnaziale. Acestea sunt: Grădiniţa cu Program Normal „Delfinii Jucăuş“, Grădiniţa cu Program Normal Flipper, Grădiniţa cu Program Normal „Hensel şi Gretel“, Grădiniţa cu Program Normal „Năsturel“, Grădiniţa cu Program Normal „Tom Degeţel“, Grădiniţa cu Program Normal „Mica Sirenă“, Grădiniţa cu Program Normal nr.16, Grădiniţa cu Program Normal nr.22, Grădiniţa cu Program Normal nr.23, Grădiniţa cu Program Normal nr.26, Grădiniţa cu Program Normal nr.27, Grădiniţa cu Program Normal nr.29, Grădiniţa cu Program Normal nr.30, Grădiniţa cu Program Normal nr.31, Grădiniţa cu Program Normal nr.34, Grădiniţa cu Program Normal nr.35, Grădiniţa cu Program Normal nr.39, Grădiniţa cu Program Normal nr.40, Grădiniţa cu Program Normal nr.51, Grădiniţa cu Program „Prelungit Gulliver“, Grădiniţa cu Program Prelungit „Lumea Poveştilor“, Grădiniţa cu Program Prelungit „Mugurel“, Grădiniţa cu Program Prelungit „Norocel“, Grădiniţa cu Program Prelungit „Steluţele Mării“, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.10, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.33, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.42, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.45, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Ştiubei“, Şcoala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu“, Școala Gimnazială nr. 11 „Dr.Constantin Angelescu“, Şcoala Gimnazială nr.14.
 
Lista integrală a unităţilor de învăţământ din municipiul Constanţa care beneficiază de sistem antiefracţie şi supraveghere video o puteţi consulta în secţiunea „Documente”.



 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii