Scandal urât, într-o familie din județul Constanța! Un bărbat acuzat că și-ar fi atacat cu furca fratele și cumnata, în atenția magistraților
Scandal urât, într-o familie din județul Constanța! Un bărbat acuzat că și-ar fi atacat cu furca fratele
08 Dec, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
242
Marime text
242
Marime text

Dosarul unui scandal monstru petrecut într-o localitate din județul Constanța este pe cale să fie soluționat pe fond, la Judecătoria Constanța!
În cauză, este cercetat penal un bărbat pe nume Urâtu Vasile, despre care procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța spun că, în urmă cu aproximativ 3 ani, și-ar fi atacat propriul frate și cumnata, cu o furcă!
Mai precis, anchetatorii au reţinut în sarcina inculpatului că la data de 23.11.2022, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla pe în dreptul unui bar din centrul unui sat din județul Constanța, l-a lovit pe fratele său, U.S., cu o furcă în brațul drept și în alte zone ale corpului, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 12 zile de îngrijiri medicale, iar apoi i-a adresat amenințări cu moartea, creându-i o stare de temere, a lovit-o pe U.A., soția fratelui său, cu o furcă în zona brațului drept și în zona toracală, producându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare circa 6-7 zile de îngrijiri medicale, iar în timpul agresiunii a lovit cu furca şi a spart astfel telefonul mobil al persoanei vătămate, ce îi căzuse acesteia la sol, prin actele de violenţă fizică comise asupra persoanelor vătămate U.S. şi U.A. şi asupra telefonului mobil al acesteia din urmă, la care au asistat mai multe persoane cărora le-a provocat indignarea, a tulburat ordinea şi liniştea publică.
(Sursa text: Rejust.ro)
Ca urmare a acuzațiilor aduse de procurori, bărbatul a fost trimis în judecată, în dosarul cu indicativul 33959/212/2023, care are ca obiect ameninţarea (art.206 NCP) art. 206 al. 1 CP; art. 193 al. 2 CP; art. 253 al. 1 CP; art. 371 CP, toate cu aplic. art. 38 al. 1 CP.
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, după 5 amânări de cauză, la data de 15 septembrie 2025, judecata a fost suspendată. Instanța a repus pe rol cauza, iar toți cei implicați în dosar au fost citați la termenul de luni, 08 decembrie, anul în curs.
Oricare va fi decizia, va putea fi contestată la instanța superioară.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Scandal lângă un loc de joacă în Eforie Nord! Mai multe persoane, printre care și doi soți, în atenția Judecătoriei Constanța după ce ar fi fost implicate în acte de violență
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


