Scandal în plină stradă! O femeie, lovită cu pumnii și picioarele, până și-a pierdut cunoștința, apoi, a fost târâtă sute de metri. Concubinul său, condamnat la închisoare pentru violență în familie
Scandal în plină stradă!: O femeie, lovită cu pumnii și picioarele, până și-a pierdut cunoștința, apoi,
30 Jun, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
1033
Marime text



Un caz de violență extremă intră în atenția Curții de Apel Constanța, după ce un bărbat a contestat pedeapsa cu închisoare primită la Judecătoria Medgidia. Acesta a fost găsit vinovat, într-un dosar care are ca obiect violența în familie, fiind reclamat de concubina sa și de vecinii acestuia pentru fapte de violență.
Mai precis, Z.C. este acuzat că la începutul lunii septembrie, anul trecut, acesta ar fi consumat alcool, iar apoi ar fi lovit-o fără milă pe partenera sa, cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului. Anchetatorii spun că acesta nu s-ar fi oprit aici, iar la aproape două săptămâni distanță, acesta ar fi participat împreună cu concubina sa la o petrecere organizată de niște vecini, iar după ce ar fi consumat alcool, pe fondul unui conflict verbal, bărbatul ar fi lovit-o cu palma peste față pe femeie. Iar de acolo, spun martorii, s-a declanșat momentul de violență extremă.
Martorii au povestit organelor de anchetă că femeia ar fi fugit din curte pe stradă, unde ar fi fost ajunsă din urmă de către concubinul său și ar fi fost lovită cu brutalitate cu pumnii în cap, până ce victima ar fi căzut inconștientă la pământ. Mai mult, acesta ar fi prins-o pe aceasta de haine și ar fi târât-o, ca apoi s-o lovească cu capul de sol, țipând să se trezească și ar fi târât-o, mai departe, până s-au rupt hainele, aceasta fiind transportată, în acest mod, aproximativ 300 de metri până acasă. O vecină a spus că a doua zi de dimineață, ar fi găsit-o pe persoana vătămată agonizând în curte. Aceeași vecină a spus că a îndemnat-o pe femeie să-l părăsească pe bărbat, întrucât ar fi văzut-o de mai multe ori cu urme de violență pe față, stând nopțile pe stradă.
În urma celor reținute de procurori, acesta a fost deferit justiției într-un dosar de violență în familie, Judecătoria Medgidia hotărând, la jumătatea lunii mai, anul curent, ca acesta să execute o pedeapsă de 3 ani de închisoare.
MINUTA
Soluția pe scurt: În temeiul art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen. raportat la art. 199 alin. 1 C.pen. raportat la art. 193 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C.proc.pen, condamnă pe inculpatul Z. C., ..., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen. – faptă săvârșită la data de 01.09.2024. În temeiul art 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 și 21 lit. c) C.pen., cu aplicarea circumstanțelor agravante prev. de art. 77 alin. 1, lit. b) și e) C.pen, condamnă pe inculpatul Z. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infracțiunii de violență în familie – faptă săvârșită la data de 15.09.2024. În temeiul art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 2 C.pen. condamnă pe inculpatul Z. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infrac?iunii de violență în familie – faptă săvârșită la data de 23.10.2024. În temeiul art. 371 alin. 1 și 2 C.pen condamnă pe inculpatul Z. C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice – faptă săvârșită la data de 15.09.2024.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen,instanţa contopeşte cele 4 pedepse, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor, respectiv 1 an în final, inculpatul Zamfir Cristian urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în regim de detenţie. În temeiul art. 67 alin. 1 C. pen, instanța interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. instanţa interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Instanța ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal . În temeiul art.399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Z. C. întrucât subzistă motivele care impun privarea acestuia de libertate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 rap. la art. 202 alin. 1-3 C.proc.pen.. În temeiul art.72 alin.(1) din Codul penal raportat la art.404 alin.(4) lit.a) din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Z. C., perioada re?inerii (27.10.2024-28.10.2024) și arestării preventive, de la data de 28.10.2024 la zi. În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 2500 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. În baza art.275 alin.6 C.p.p, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu ,dna avocat Roşculeţ Liliana-delegaţie av 154/2025-în cuantum de 1080 lei şi dl av Calafus Dan Şerban-delegaţie AV 1797/2024-în cuantum de 1718 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, la 14.05.2025.
Decizia a fost atacată cu apel de către inculpat, iar cazul a intrat în atenția instanței superioare, respectiv, Curtea de Apel Constanța, care a stabilit primul termen în luna septembrie 2025. Oricare va fi decizia instanței, va fi definitivă!
POZĂ
Ce acuzații revin în sarcina inculpatului
Prin rechizitoriul din data de 18.11.2024 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, a fost trimis în judecată inculpatul Z.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen. – faptă săvârșită la data de 01.09.2024; (2) violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 și 21 lit. c) C.pen., cu aplicarea circumstanțelor agravante prev. de art. 77 alin. 1, lit. b) și e) C.pen. – faptă săvârșită la data de 15.09.2024; (3) violență în familie, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 2 C.pen. – faptă săvârșită la data de 23.10.2024; (4) tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. 1 și 2 C.pen. – faptă săvârșită la data de 15.09.2024, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare, s-a reținut că, la data de 02.09.2024, orele 12:30, organele de cercetare penală din cadrul poliției orașului Techirghiol s-au sesizat în urma unui apel la SNUAU 112 efectuat de numita (...), domiliciată în sat Lanurile, care a adus la cunoștința organelor de poliție faptul că în ziua precedentă, pe fondul consumului de alcool, concubinul acesteia pe nume Z.C. a agresat-o fizic lovind-o în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona feței și a corpului, fiindu-i provocate multiple echimoze și escoriații la nivelul feței.
La data de 24.10.2024, organele de cercetare penală din cadrul poliției (...) s-au sesizat în urma unui apel la SNUAU 112 efectuat de către numitul (...), prin care acesta a adus la cunoștința organelor de poliţie faptul că, la data de 23.10.2024, numita (...), domiciliată în loc. Lanurile, a fost agresată fizic de către concubinul său. Ca urmare, organele de poliție s-au deplasat la domiciliul indicat de către apelant pentru identificarea agresorului, împrejurare în care a fost interceptat și legitimat numitul Z.C. care a relatat verbal faptul că: cunoaște starea conflictuală existentă în relaţia de concubinaj a vecinilor săi. În continuare, numitul Z.C. a pus la dispoziția organelor de poliție o înregistare video efectuată de către acesta în noaptea zilei de 15.09.2024, în jurul orelor 23.00 în care s-a observat faptul că numitul Z.C. o lovește cu pumnii pe numita (...).
Scenele de violență extremă, descrise de o martoră
Fiind audiată în calitate de martor, numita (...) a relatat următoarele: „În seara zilei de 15.09.2024 am organizat la domiciliul meu o petrecere unde am invitat mai mulți vecini, între care pe numiții (...) și o vecină pe nume (...).
În continuare persoanele prezente la petrecere au consumat băuturi alcoolice după care am observat că numiții Z.C. și (...) au un conflict verbal, iar la un moment dat numitul Z.C. s-a ridicat de la masă și a lovit-o cu palma peste față, moment în care eu le-am cerut să înceteze și să plece acasă.
Am observat că numita (...) a fugit din curte pe stradă, fiind urmată de Z.C., care o înjura și amenința cu acte de violență, iar imediat acesta s-a năpustit asupra concubinei sale și a lovit-o cu pumnii la nivelul capului, aceasta căzând la sol inconșientă. În acel moment m-am speriat foarte tare, fiind foarte indignată de cele întâmplate și am țipat la Z.C. s-o lase în pace, însă acesta a luat-o pe (...) de haine și a târât-o pe jos, iar la un moment dat acesta a trântit-o lovind-o cu capul de sol țipând să se trezească, însă (...) era inconștientă.
M-am speriat de cele întâmplate. Am crezut că a fost omorâtă. Văzând că aceasta nu mișcă, am fugit în curte iar la scurt timp m-am uitat pe stradă și am văzut cum Z.C. o târâie pe (...) pe jos, după care o lovește cu pumnii în zona capului.
Din fața porții mele până la domiciliul acestora sunt aprox. 300 m., și aceasta este distanța pe care C. a târât-o pe concubina sa, căreia la un moment dat i s-au rupt hainele de pe ea, târând-o dezbrăcată. Ceea ce s-a întâmplat a fost foarte tulburător, mi-a fost frică, de aceea nu am anunțat poliția, crezând că voi fi implicată.
În dimineața zilei următoare am mers la magazin și am găsit pe stradă papucii numitei (...) pe care i-am luat și am mers la domiciliul acesteia pentru a vedea dacă se simte bine. Ajungând la poarta sa am găsit-o în curte, agonizând de durere, aceasta era desfigurată cu ochii vineți și umflați.
I-am spus să plece de la domiciliul acestuia întrucât nu este prima dată când o bate, aceasta fiind agresată aproape zilnic pe fondul consumului de alcool. Am văzut-o de foarte multe ori cu urme de violență la nivelul feței, stând nopțile pe stradă. (...) Vreau să menționez că sunt foarte indignată și speriată de cele întâmplate, mă tem de numitul Z.C. deoarece consumă zilnic alcool și este un om foarte agresiv”, a declarat martora.
Ce a spus victima în fața anchetatorilor
Fiind audiată în calitate de persoană vătămată, numita (...), în prezența avocatului desemnat din oficiu, a declarat următoarele: „Din anul 2019 m-am mutat în loc. Lanurile unde am lucrat timp de 4 ani la o fermă animale, iar din anul 2023 l-am cunoscut pe numitul Z.C. cu care am format o relaţie consensuală, mutându-mă la domiciliul acestuia unde locuiesc şi in prezent.
Pe parcursul relației au avut loc multe conflicte atât verbale cât si fizice cu concubinul meu, acestea izbucnind pe fondul consumului de alcool, însă de fiecare dată nu am cerut ajutorul Poliţiei. După fiecare agresiune fizică suferită fugeam la o fermă de animale deţinută de către numitul (...), iar la scurt timp mă întorceam la domiciliul concubinului meu. (...)
În primăvara anului 2024 am fost legitimată de către un echipaj de poliţie observându-mi urmele de violență de la nivelul feţei, atunci i-am mințit spunându-le că am căzut suferind un traumatism la nivel feţei, aceștia s-au indoit despre cele relatate, venind periodic la domiciliu meu și sfătuindu-mă să le cer ajutorul.
Drept urmare, în luna august și septembrie am sesizat poliția prin 112 cu privire la faptul că am fost agresată fizic de către Z.C., suferind multiple traumatisme la nivelul capului însă am refuzat transportarea la spital și am ales să mă împac cu acesta.
Concubinul meu a continuat să consume băuturi alcoolice agresându-mă aproape zilnic, lovindu-mă cu pumnii în cap. La inceputul lunii octombrie am mers impreună cu Z.C. la domiciliul numitei (...) iar la un moment dat ###### ######## a început să provoace scandal lovindu-mă cu pumnii in zona capului, motiv pentru care am ales să merg acasă fiind urmată de către concubinul meu.
Pe drumul către domiciliu am fost lovită din nou cu pumnii în zona capului de către Z.C. și am căzut la sol inconștientă şi nu mai cunosc cum am ajuns acasă, trezindu-mắ in dimineața zilei următoare. Tin să precizez că nici acest episod violent nu l-am semnalat Poliţiei.
În seara zilei de 23.10.2024 am sărbătorit aniversarea concubinului meu împreună cu (...). În continuare a izbucnit un nou conflict fizic, fiind lovită de către concubinul meu cu pumnii in zona capului. Am căzut cu capul de marginea unei uşi și am suferit plagă tăiată la nivelul arcadei.
În cursul zilei de 24.10.2024, la domiciliul meu s-a prezentat un echipaj de poliție care mi-a comunicat că fost solicitat în urma unei sesizări. Atunci aceştia au constatat că am suferit mai multe politraumatisme prin agresiune, solicitându-mi un echipaj medical.
Am refuzat să cooperez cu organele de poliție desi acestea mi-au adus la cunostinţă pericolul la care mă expun, totoată am refuzat si emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. Echipajul medical sosit la fata locului m-a transportat la Spitalul Jud. Constanța, iar odată ajunsă aici am fugit si nu m-am supus unui consult medical. Menţionez faptul că, în prezent am o stare generală de rău, find foarte amețită și slăbită. În continuare vă aduc la cunoștinţă că sunt de acord cu examinarea medico-legală, însă imi rezerv dreptul de a formula plângere prealabilă împotriva concubinului meu. De asemenea, vreau să precizez că agresiunile fizice pe care le-am suferit aproape zilnic au avut loc la domiciliu, nefiind alte persoane de faţă, însă sunt multe persoane care cunosc despre aceste episoade violente, respectiv numiţii (...).
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
FOTO+VIDEO Vești de ultim moment de la Curtea de Apel Constanța! Condamnare definitivă în cazul bărbatului acuzat că și-ar fi atacat cu cuțitul fosta iubită, în zona Cireșica, din Tomis Nord! (MINUTA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii