Prins de BCCO în flagrant, în Murfatlar, cu droguri în mașină! Substanțele interzise, transportate cu un BMW seria 5, la domiciliul clientului
Prins de BCCO în flagrant, în Murfatlar, cu droguri în mașină! Substanțele interzise, transportate cu un


Un bărbat a primit o condamnare de 6 ani de închisoare, după ce ar fi fost prins în flagrant, în localitatea Murfatlar din județul Constanța, că se deplasa la domiciliul unei persoane, pentru a-I vinde droguri! Acesta a contestat pedeapsa primită, iar cazul va fi soluționat la Curtea de Apel Constanța.
Procurorii spun că organele de cercetare penală au fost sesizate prin denunţ de colaboratorul cu identitate reală, în sensul că urma să aibă o întrevedere cu inculpatul pentru ca acesta din urmă să îi aducă substanţe interzise, pentru a le cumpăra. A arătat colaboratorul că a mai cumpărat de la inculpat, din anul 2015, diferite tipuri de substanţe interzise, metoda de operare fiind mereu aceeaşi, în sensul că inculpatul era contactat de Tăune Mihai, acesta plasa comanda şi în cursul aceleiaşi zile, inculpatul se prezenta în localitatea Murfatlar, unde vindea drogurile.
Ca urmare a acestor informaţii, organele de cercetare penală au procedat la constituirea unui dispozitiv de prindere în flagrant a inculpatului, acesta fiind interceptat în timp ce se afla în autoturismul marca BMW seria 5, de culoare neagră, în timp ce se îndrepta spre locuinţa clientului.
Droguri ținute într-o cutie de șervețele pentru ochelari
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a rezultat că inculpatul se afla pe scaunul din dreapta faţă, la volanul autoturismului fiind o altă persoană, iar pe bancheta din spate se afla un alt bărbat.
Inculpatul a fost întrebat dacă deţine substanţe interzise, acesta a arătat că deține droguri într-o cutie de șervețele pentru ochelari care se afla pe polița sistemului de navigație GPS din bordul autoturismului, precum și într-o pungă aflată la picioarele celuilalt pasager, substanțe în cantitate aproximativă de 200 grame, pe care urma să i le vândă unui client, la domiciliul acestuia din oraș Murfatlar, contra sumei de 18.000 lei, așa cum stabiliseră telefonic în cursul aceleiași zile.
Ce substanțe au fost găsite în autoturism
Procedându-se la verificarea autoturismului, s-au descoperit o cutie de carton, inscripționată ”W5 GLASSES WIPES”, în interiorul căreia a fost identificat un plic din plastic transparent, autosigilant, ce conținea la interior o substanță solidă, albă, presată sub formă de bulgări, pe podeaua din stânga spate a autoturismului, sub scaunul șoferului a fost identificată și ridicată o bucată din plastic, inscripționată ”Saltempo”, în interiorul căreia se afla o pungă din plastic, transparentă, ce conținea o substanță solidă, albă, presată sub formă de bulgări, iar în portbagaj, în compartimentul din partea stânga ce este destinat depozitării trusei de prim ajutor, a fost identificat un cântar electronic de precizie, inscripționat ”Swan”, ce prezintă pe întreaga suprafață urme de substanță pulverulentă albă.
Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 28.05.2024, substanţele găsite în autoturismul condus de inculpat, despre care acesta a recunoscut că îi aparţin, sunt 42,01 grame substanță solidă sub formă de cristale, care conține 3-CMC şi 199,20 grame substanță solidă sub formă de cristale, care conține 3-CMC. De asemenea, a fost identificat şi un cântar pe care s-a pus în evidență 3-CMC și 2-MMC.
Din declaraţia inculpatului, care se coroborează cu declaraţia colaboratorului cu identitate reală a rezultat că inculpatul se deplasa către domiciliul acestuia din urmă pentru a îi vinde întreaga cantitate.
Bărbatul, deferit justiției
Ca urmare a acuzațiilor aduse de procurorii DIICOT, Tăune Mihai a fost deferit justiției într-un dosar de trafic de droguri, iar la jumătatea lunii mai, Tribunalul Constanța a dictat prima condamnare, pe numele inculpatului.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (2) şi (10) Cod Procedură Penală, rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul Tăune Mihai, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, faptă prev. şi ped de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143 /2000. De asemenea, în baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., art. 67 alin. 2 cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice şi de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1, alin. 3 cod penal, rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritătile publice sau în orice alte functii publice şi de a ocupa o functie care implică exercitiul autoritătii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. În baza art. 72 Cod Penal, deduce din pedeapsă perioada în care inculpatul a fost reţinut sau arestat preventiv, respectiv de la data de 23.05.2024 la data de 24.05.2024 şi de la 24.05.2024 până în prezent. În baza art. 399 Cod Procedură Penală, menţine măsura preventivă a arestului pentru inculpatul Tăune Mihai.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod Procedură Penală, cu rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) Cod Penal, dispune confiscarea a 35,64 grame substanță solidă care conține ca substanță activă 3-CMC, a 190,82 grame substanță solidă care conține ca substanță activă 3-CMC şi un cântar în care s-a pus în evidență 3-CMC și 2-MMC, depuse la camera Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, conform dovezii seria CT nr. 1621405 din data de 04.06.2024. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) Cod Procedură Penală, cu raportare la art. 112 alin. (1) lit. b) Cod Penal, dispune confiscarea telefonului mobil Samsung S21 FE cuseria IMEI 1: (...) și IMEI 2: (...) ce a fost ridicat de la inculpatul Tăune Mihai și depus la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Constanța conform dovezii nr. CT-1622768 din data de 04.06.2024. În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 6.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi,15.05.2025
Document: Hotarâre 298/2025 15.05.2025
Soluția a fost contestată de inculpat, iar astfel plângerea va fi examinată de magistrații Curții de Apel Constanța. Potrivit portalului instanțelor de judecată, cauza va fi judecată la un termen programat în septembrie, anul curent.

Oficial de la IPJ Constanța
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, privind traficul de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat, în prima cauză, a reieșit faptul că, în perioada februarie – mai 2024, un bărbat ar fi procurat, deținut și vândut diverse cantități de droguri de mare risc, sub formă de substanță cristalină (3-CMC și 4-CMC), către consumatori din județul Constanța.
„În urma percheziției domiciliare efectuate, la data de 23 mai 2024, au fost descoperite și ridicate aproximativ 80 de grame de droguri de mare risc, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
În cea de a doua cauză penală, la aceeași dată, un alt bărbat a fost prins în flagrant delict, în orașul Murfatlar, în timp ce ar fi comercializat peste 240 de grame de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), pentru 18.000 de lei”, spun polițiștii.
Ulterior, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea celor două persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
La data de 24 mai 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, conchide sursa.
Sursa text: Rejust.ro
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bărbat prins de jandarmi cu substanțe interzise în Cernavodă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp