Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 05 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

ro

08 Jun, 2023 00:00 2959 Marime text
  • Agenția Națională de Integritate a constatat în luna aprilie a.c., starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 14 aleși locali, printre care și Linica Stan, consilier local PNL de la Mangalia
  • Stan s-a aflat în conflict de interese administrativ, după ce în calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale Consiliului Local Mangalia prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică
  • Linica Stan s-a adresat Curții de Apel București
  • Aceasta a înregistrat dosarul nr.3071/2/2023 prin care solicită magistraților de la secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal să anuleze raportul de evaluare al ANI nr. 16468/13/04/2023
  • Până în acest moment, instanța nu a stabilit un termen în acest dosar
  • Linia Stan a făcut parte din Partidul Social Democrat. A fost o perioadă consilier independent, apoi a trecut la PNL
 

Agenția Națională de Integritate a constatat în luna aprilie a.c., starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 14 aleși locali, printre care și Linica Stan, consilier local PNL de la Mangalia.

Stan s-a aflat în conflict de interese administrativ, după ce în calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale Consiliului Local Mangalia prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică.

Printre membrii fondatori ai acestei Asociații (n.r. OMD Mangalia) se află și o organizație al cărei președinte este Linica Stan (n.r. Organizatia Patronala Mangalia), precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator.

Prin adoptarea acestor Hotărâri ale CL Mangalia s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități, se menționa în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.
 
Astfel, Linica Stan ar fi încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f) din O.U.G. nr. 57/2019.

La câteva săptămâni de la anunțul ANI, Linica Stan s-a adresat Curții de Apel București.

Aceasta a înregistrat dosarul nr.3071/2/2023 prin care solicită magistraților de la secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal să anuleze raportul de evaluare al ANI nr. 16468/13/04/2023.

Până în acest moment, instanța nu a stabilit un termen în acest dosar.

Hotelul de cinci stele Saturn din staţiunea cu acelaşi nume este controlat de familia Stan. Hotelul funcționează pe societatea FIMEST TURIST SRL. În 2022, cifra de afaceri a companiei a fost de 4,376,476.00 lei, cu un profit de 758,385 lei și 26 de angajați. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 23.76%, potrivit www.termene.ro.

Linica Stan a fost până în 2015 şefă la THR Marea Neagră (Turism, Hoteluri şi Res­tau­rante Marea Neagră), considerat cel mai mare ope­rator de hoteluri de pe litoral, unde SIF Transilvania este acţionar majoritar. 

Linia Stan a făcut parte din Partidul Social Democrat. A fost o perioadă consilier independent, apoi a trecut la PNL.

În secțiunea „documente” puteți consulta și ultima declarație de avere a acesteia, depusă anul trecut.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Imobiliare Constanța Undă verde pentru imobilul de 17 etaje din Neptun! Investitorul a primit acordul de mediu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii