Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ernesto Sudati - intre frauda si depozitul de deseuri „La Piovra" de Navodari (document)

ro

29 Mar, 2010 03:14 16080 Marime text
deschidere_modif.jpgVincentelli: „Nu, sunt informaţii vechi. Nu este adevărat. Nu cred... i-am cerut cazierul şi nu este nimic"

Unul dintre administratorii grupului de firme care plănuieşte să înfiinţeze depozitul de deşeuri industriale la Năvodari pare să fi fost implicat, cu mulţi ani în urmă, în ceva afaceri dubioase în Italia, ţara sa de baştină.

Este vorba despre Ernesto Sudati, administrator şi membru în Consiliul de administraţie al Ecological Center SA (titularul proiectului contestat de la Năvodari) şi SC Combinatul de Îngrăşăminte Chimice SA, dar şi preşedinte al CA-ului societăţii Marway Fertilchim. O simplă căutare pe Google, având ca subiect numele lui Sudati ne dezvăluie ceea ce pare a fi marele mister al afaceriştilor veniţi din Peninsulă, în România. Materialul apărut în ziarul Giornale di Brescia pe 27 iulie 2004 (puteţi vedea facsimilul pe www.ziuadeconstanta.ro) ne spune că un anume Ernesto Sudati, în vârstă de 49 de ani, din Piacenza, fusese arestat pe 7 mai anul anterior. Coincidenţa de nume sare, în mod evident, în ochi, mai ales în contextul în care afacerile pe care italienii de la Ecological Center vor să le deruleze la Năvodari sunt foarte controversate şi reprezintă subiectul principal de dezbatere al ultimelor zile. Revenind la ziarul italian, acesta spune că „doi bărbaţi din Brescia sunt cercetaţi pentru comiterea mai multor fraude internaţionale care ar fi adus unui grup italo-elveţian câştiguri de 24 de milioane de euro în mai puţin de trei ani. Procuratura din provincia Como a finalizat zilele acestea ancheta în această situaţie complexă născută în lumea siderurgiei. Înlocuitorul procurorului din Como, Vittorio Nessi, a trimis cererea de arestare pentru 11 persoane, dintre care 8 elveţieni, cu ipoteza de asociere pentru comiterea de infracţiuni împotriva patrimoniului. Presupusul şef al bandei «de oţel» este Ernesto Sudati, de 49 de ani, din Piacenza, arestat pe 7 mai 2003, împreună cu mâna sa dreaptă, Fabio Benedetti de 36 de ani, din Desenzano (Brescia). Însă, P.B. de 49 de ani din Brescia este căutat de poliţia din România pentru a fi arestat, însă nu poate fi găsit. 13 fraude au fost deja denunţate în trecut după ce au fost expuse (dezvăluite), prezentate la Como de o companie de construcţii din Cantu, fraudată de 1,6 milioane de euro. Gruparea infracţională contacta clienţii cărora le ofereau mari cantităţi de oţel, dar şi garanţii bancare false: plăţile firmelor de construcţie escrocate erau apoi dirijate către bănci din opt ţări din Europa şi din Africa de Nord". Nu trebuie uitat un fapt important: materialul a apărut în Giornale di Brescia în 2004. Mai mult decât atât, poate exista posibilitatea ca administratorul firmelor din Năvodari să nu fie una şi aceeaşi persoană cu şeful grupului infracţional despre care vorbesc ziariştii italieni însă, nu putem trece cu vederea anumite aspecte.

navodari_-_nicolae_matei_04.jpgToate drumurile duc la... Piacenza

Un punct forte care ne face să bănuim că vorbim despre una şi aceeaşi persoană este anul naşterii lui Sudati de la Marway Fertilchim, Ecological Center şi SC Combinatul de Îngrăşăminte Chimice SA: 1956. Dacă facem un calcul, în 2004, Sudati avea chiar vârsta menţionată în materialul de presă. Însă, în mod normal, partenerii săi de afaceri au negat cu totul existenţa unor antecedente infracţionale în existenţa lui Ernesto Sudati. Contactat telefonic, Roberto Vincentelli, asociat şi administrator al celor trei firme a spus că nu ştia de existenţa articolului din presa italiană dar că nu crede că Sudati ar fi făcut aşa ceva vreodată. „Nu, sunt informaţii vechi. Nu este adevărat. Nu cred... i-am cerut cazierul şi nu este nimic", a spus Vincentelli. Declaraţiile sale au fost completate de Manuela Marinescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Ecological Center: „Eu cred că dacă ar fi fost adevărat, s-ar fi văzut în cazier. Iar noi îi cerem cazierul anual atunci când se reînnoieşte mandatul de administrator. Am cerut acest cazier şi pot să vă arăt", a mai spus Manuela Marinescu. Noi nu putem decât să spunem că suntem nerăbdători ca Manuela Marinescu să ne arate cazierul lui Ernesto Sudati mai ales că a confirmat faptul că acesta este din Piacenza, exact ca şi cel din materialul publicat în Giornale di Brescia. SC Ecological Center SA; titularul proiectului de înfiinţare a unui depozit de deşeuri la Năvodari are în acţionariat două persoane fizice (Roberto Vincentelli şi Manuela Ştefania Marinescu) şi o persoană juridică (SC Marway Fertilchim SA). Pe lista administratorilor se numără: Roberto Vincentelli, Manuela Marinescu, Ernesto Sudati, Alfredo Cagnani şi Federico Sudati. În ceea ce priveşte SC Combinatul de Îngrăşăminte Chimice SA, acesta este administrat de Roberto Vincentelli, Manuela Marinescu, Ernesto Sudati, Alfredo Cagnani. Asociaţi la CICH sunt aceiaşi trei ca şi în cazul Ecological Center: Roberto Vincentelli, Manuela Ştefania Marinescu şi SC Marway Fertilchim SA. Firma mamă, Marway Fertilchim Saare patru asociaţi: persoane fizice - Roberto Vincentelli, Manuela Ştefania Marinescu şi Jacopo Vincentelli - şi persoane juridice - PRF International, cu sediul în Piacenza, Italia. Din nou, Piacenza lui Sudati din ziar. Administratori ai Marway Fertilchim sunt Manuela Marinescu, Ernesto Sudati (preşedintele Consiliului de Administraţie), Alfredo Cagnani (avocat şi consilier local în Italia) şi Roberto Vincentelli.

Primarul cere protecţie

Scandalul cu depozitul de deşeuri de la Năvodari a început la începutul lunii martie, atunci când primarul Năvodariului, Nicolae Matei a organizat o conferinţă de presă în care îşi exprima dezacordul şi teama că aprobarea acestui proiect va face ca turismul litoral să piară. „Matei a anunţat că instanţa de judecată îl obligă să elibereze o autorizaţie de construire cu care nu este de acord, pentru un depozit de deşeuri industriale toxice care ar urma să fie amenajat lângă oraş. „Vestea prin care instanţa de judecată mă obligă să eliberez autorizaţia de construire pentru depozitul de deşeuri industriale toxice a venit ca o condamnare la moarte pentru mine şi oraşul care m-a ales primar. Nu toţi românii recită Mioriţa şi nu o voi face nici eu în cazul acesta. Pe platforma fostului combinat de îngrăşăminte chimice, lichidat în 1996, şi cumpărat de nişte investitori italieni pe bani puţini se vrea amenajarea acestui depozit. Vor să omoare nu numai oraşul Năvodari, ci şi puţinul litoral pe care îl are România, de 247 km", a declarat la acea dată edilul din Năvodari. Acesta a mai spus că se va forma „un munte de deşeuri, înalt de 95 de metri, vizibil chiar şi din Constanţa. Vor fi aduse otrăvurile din toate ţările Europei la noi". Evident, toate acesta aspecte au fost negate de reprezentanţii Ecological Center. Însă, Nicolae Matei a mers mai departe şi a cerut protecţie din partea statului român din cauza faptului că a fost ameninţat şi simte că viaţa sa şi a familiei sale poate fi pusă în pericol. „În primul rând am simţit că în spatele acestei acţiuni se află un grup infracţional organizat... cu conexiuni... Asta am simţit. În al doilea rând, în luna decembrie 2009, au venit la mine în birou, Vincentelli şi doamna Marinescu Manuela şi efectiv în urma afirmaţiilor mele că ar trebui să renunţe la această idee de a înfiinţa la Năvodari un centru de gospodărire a deşeurilor industriale periculoase, că nu vor avea sorţi de izbândă şi că vom găsi alte soluţii aşa cum le găsisem de altfel, să facă o fabrică de uleiuri minerale... Evident, i-am văzut foarte revoltaţi şi mi-au spus că au cheltuit foarte mulţi bani, că ei pierd mulţi bani din cauza mea şi că să am grijă. A fost clar. Totul s-a petrecut în biroul meu. De asemenea, am foşti colegi care lucrează acolo şi care m-au pus în gardă că trebuie să am grijă cu italienii". Primarul oraşului Năvodari a spus că dintre acţionarii italieni îl cunoaşte numai pe Roberto Vincentelli şi că nu avea habar de problemele pe care Ernesto Sudati se presupune că le-ar fi avut cu justiţia Italiană: „Nu ştiam nimic, dar am avut nişte temeri care mi se confirmă. Eu mai am nişte informaţii neoficiale care i-ar lega pe aceşti italieni cu diverse clanuri din ţara lor". Nicolae Matei a mai precizat faptul că a trimis documentaţia legată de acest caz şi către primarii localităţilor învecinate cu Năvodariul, cum ar fi Ovidiu, Constanţa, Mihail Kogălniceanu şi Lumina şi le-a cerut sprijinul în acest „război". Edilul spune că aşteaptă reacţii din partea acestora, mai ales în condiţiile în care a aflat că italienii au ajuns deja la Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, odată cu venirea la Constanţa a Ambasadorului Italiei, Mario Cospito. Vizita a avut loc săptămâna trecută, când delegaţia s-a întâlnit şi cu Claudiu Palaz, prefectul judeţului. Evident, ambasadorul Italiei a discutat şi problema depozitului de la Năvodari.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • x-ray 06 Apr, 2010 14:38 CALAPOD ESTI UN JEG INFECT,MATEI BRAVO TIE SI NU UITA CA POPULATIA ORASULUI NAVODARI TE-AU VOTAT,ASA CA FACETI CEVA SA NU EXISTE VREUN DEPOZIT DE DESEURI,LUPTA IMPOTRIVA NEMERNICILOR CARE VOR SA PUNA MANA PE MULTI BANI,DAR TOT NOI SUNTEM CE-I CARE AVEM DE SUFERIT,SUCCES SI LA MAI MARE.CELOR DE PARTEA LUI CALAPODDDDDD JEGOSIIII SUNT-PACEA,TUDORA,GALBAU,UUUUUUU
  • LILIANA Ionita 05 Apr, 2010 02:16 ouale de la Corbu de la gainile lui Matei sunt proaspete bine ca nu i-a pus lui mama din alea de la metro importate de la turci de nu stiu cat timp. si daca le-a cumparat de la ferma lui sunt sigura ca a avut griga sa puna cel mai mic pret ca are si el multi mancatori de cacat ! PD-isti srustrati in general care nu au facut nimic cat timp au fost la primarie. ciobanul de Sponte si cu Hotul de Calapod si gasca lui(Pacea , Tudora , Galbau si toata gasca lor.
  • STEFAN 04 Apr, 2010 16:49 Eu nu fac politica dar cred ca mare noroc are orasul Navodari cu Matei Primar ! faptul ca nu a semnat la italiueni( spre deosebire de carpa ai de CALAPOD) , faptul ca Matei se bate cu mafiotii astea internationali dovedeste barbatie si patriatisam. Cinste lui.
  • gmx`ss 30 Mar, 2010 21:24 da.....da alea din centru sunt oua de la gaini stresate....hi hi hi !!!!! pe mine ma intereseaza mai putin daca matei ia spaga sau nu....sau daca e impotriva italienilor ca nu nu s-au inteles la nivelul spagii eu nu-s din navodari dar sunt impotriva unui astfel de depozit oriunde in romania ...si m-as bucura sa vad postari on topic ... eventual se poate face face un treath separat pt. numararea oualelor lui matei.....
  • Prosti de navodareni 30 Mar, 2010 19:06 Bai idiotilor de navodareni ultima combinatie marca MATEI: Ati primit oua cadou? Ati vazut de unde sunt? De la Corbu? Cine are ferma acolo? Sora lui Matei. Cu cat a cumparat Primaria ouale, 0.5 ron TVA in conditiile in care ouale sunt 0.40 cu tva inclus in Piata Centrala. Cine plateste , bugetul Navodari. Cine isi i-a profit...Matei&Co. Prosti sunteti ma
  • gmx`ss 29 Mar, 2010 23:36 spaga, nespaga......totusi nu-s incantat sa vina gunoi din toata europa ...ca daca era era asa de pretios nu cred ca ar fi dat bani sa-l transporte pana in romania......dupa parerea mea sunt niste deseuri mai putin neutralizate dar in acte or sa fie ok (adica unii iau bani .... iar altii o sa traiasca in gunoaie si o sa dea bani la greu pe doctorii ca sa poata supravietui ca nimeni n-o sa vrea sa recunoasca ca litoralul o sa devina zona nelocuibila) sunt interese mari financiare in joc daca pana si ambasadorul italiei incearca sa faca presiuni ...neutralizarea deseurilor ar costa mii de miliarde asa ca ei incaseaza banii pe neutralizare si le depoziteaza direct in romania ...ieftin si simplu - ii costa doar ceva bani cu spagile si actele - si bineanteles ca de gura lumii vor fi si ceva transporturi mai curate la inceput, dupa care pot aduce ce vor.....ca doar n-o sa intre nimeni sa scormoneasca prin gunoaie si sa fie dotat si cu aparatura necesara mai ales c-o sa fie si ceva paza mai mult ca sigur ....asa ca daca reusesc cu depozitul ...... fratilor plecati din zona cel putin vreo 50 de km - daca nu...sa nu va intrebati de ce veti suferi si de ce copii vostri se vor naste cu tot felul de malformatii ... mai mult ca sigur vor aduce si deseuri radioactive (desi acestea nu vor aparea in acte)!!!!!!!
  • Sica a lu* Orban 29 Mar, 2010 22:28 Matei,acest Vanghelie al psd Constanta...Ce rude ale lui au afaceri cu primaria pe care o administreaza?
  • delbario 29 Mar, 2010 22:22 nu mai dati in primar dobitocilor mai bine vedeti ca o sa fim astupati cu gunoaele europei din cauza unui nemernic fost primar calapod dupa ce ca dl primar Matei va spune adevarul si decind e primar a inflorit Navodariul nu sinte-ti multumiti
  • fara nume 29 Mar, 2010 10:43 succes in demersul dvs., d-le. primar!
  • Alina 29 Mar, 2010 10:36 nini esti un prost, un gunoi, ai luat bani ca sa dai semnezi certificatul de urbanism, si esti cam ofticat ca nu ai luat destul, sperai sa mai iesi primar o data sa-ti iei si restul banilor. Pacat ca nu toata lumea in tara asta se vinde pe pe 2 lei ca tine, si o data cu el vine si oamenii care l-au pus primar. Tu Calapod nu valorezi nimic, oamenii s-au insealat amarnic in privinta ta, dar acum au deschis ochii. Ai cazut de pe tron si esti calcat pe cap.
  • boomy 29 Mar, 2010 04:50 mai tomberon mic , nini draga putzi !!! Cum se face ca sti tu tot , spaga nespaga important este ca nu avem nevoie de gropile astea la noi! punct , vrei groapa , dute`n italya!!!!
  • NAVODAREAN 29 Mar, 2010 01:00 NINI NICI NU STII CE VORBESTI MACAR. AR TREBUII SA APERI INTERESELE ORASULUI MACAR, CHIAR DACA AI ALTA CULOARE POLITICA. SUNTETI INCA FRUSTRATI!!!!TOTDEAUNA ASA VE-TI RAMANE !!!
  • nini 29 Mar, 2010 00:08 ptr cine nu stie sa nu cometeze, Matei Primarul si cloaca lui de gunoaie nu si-au luat spaga necesara de la italieni si acum fac gargara. Matei Primarul are Legmas, societate care face aceleasi deseuri si nimeni nu mai zice nimic, nu mai puneti botul la vrajeala golanilor astia