Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emil Constantinescu, cel mai bun trăgător Mangalia. Scene ca în filme la Campionatul Naţional „Cupa Bodyguard“! (galerie foto)

ro

06 Jul, 2019 00:00 9745 Marime text
Eveniment spectaculos la Mangalia, cu scene cum doar în filme vezi! Ediţia întâi a Campionatului Naţional „Cupa Bodyguard“ a reunit pe litoral, în competiţie, cinci echipe, formate din gărzi de corp şi aspiranţi la acest statut, care au urmat cursuri în domeniu, iar acum au etalat cele deprinse.
 
„Cupa Bodyguard“ a fost organizată de Asociaţia Română pentru Protecţie Privată & Școala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Gardă de Corp (partener oficial - Academia Naţională Bodyguard), cu sprijinul Primăriei municipiului Mangalia (Direcţia Cultură şi Sport), al clubului Sailor 2 Mai, al Kempo Militar, al Asociaţiei Profesionale a Angajaţilor din Pază, al AS Rebel Fighters sau al International Bodyguard Championship.
 

Mulţi dintre participanţi, practicanţi ai sporturilor de contact

 
Fiecare echipă a fost compusă din câte patru persoane şi o rezervă, care au avut de trecut prin mai multe probe. Cei mai mulţi dintre participanţi au fost cursanţi. „Acest Campionat Naţional, numit «Cupa Bodyguard», a fost un test pentru cursanţii care au participat la stagiile de pregătire efectuate de Școala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Gardă şi Academia Naţională Bodyguard“, a declarat Daniel Gheorghiu, preşedinte Asociaţia Română pentru Protecţie Privată & Școala de Pregătire şi Specializare a Agenţilor Gardă de Corp. Mulţi dintre cei care au evoluat sunt practicanţi ai sporturilor de contact.
 

Portret pentru garda de corp

 
Pe primul loc s-a clasat echipa Assault Protect Sibiu, urmată pe podium de Bereta Protection Bucureşti şi Sarmy Combat Sistem Mangalia. „De acum înainte, acest campionat naţional se va desfăşura în fiecare an. Vrem să creştem de la ediţie la ediţie. Oricum, debutul a fost pozitiv, dar băieţii mai au de învăţat. Meseria de gardă de corp nu o deprinzi în două sau trei zile. Există foarte multe stagii de pregătire şi examene peste examene. Nu devii body-guard peste noapte. O gardă de corp nu trebuie neapărat să fie un sac de muşchi, un tip impunător. Trebuie să aibă o conduită, să ştie câteva limbi străine, să aibă vedere periferică şi atenţie distributivă. Când este cu un VIP sau cu o persoană protejată, trebuie să ştie toate procedurile, să cunoască măsurile de prim ajutor. Unele dintre echipele participante la Mangalia au mai participat la întreceri de gen, atât interne, cât şi internaţionale“, a mai precizat Daniel Gheorghiu.
 

„Prezenţa lui Ionel Crînguş a dat un plus de valoare competiţiei“

 
Evoluţia echipelor a fost judecată de arbitrii Gelu Chiriţă (vicepreşedinte ARPP), Florentin Marinescu (preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, expert internaţional în domeniul gărzii de corp), constănţeanul Ionel Crînguş (Kempo Militar, preşedinte AS Rebel Fighters), Alex Gorun (Condor Security Italia), Mihai Constantinescu (preşedinte APAP) şi Robert Voicu (ofiţer SPP în rezervă). Din comisia de arbitri au făcut parte Ioan Năstase (general SPP în rezervă, preşedintele comisiei), Marian Aramă (colonel în rezervă, secretar general ARPP) şi Nicolae Dogari (arbitru internaţional). „Prezenţa în corpul de arbitri a lui Ionel Crînguş a dat un plus de valoare competiţiei. Dânsul este antrenor de Kempo Militar, cu o vastă experienţă în Combat Militar, gardă de corp şi Kempo, un instructor de clasă“, a spus Daniel Gheorghiu.
 

Premiu pentru câştigător, o excursie în Grecia

 
Participanţii au avut de trecut prin probe precum conducerea autoturismului în condiţii extreme; demonstrarea tacticii de escortare pedestră, cu îndeplinirea procedeelor de apărare fizică; demonstrarea procedeelor de luptă corp la corp; acordarea primului ajutor medical cu evacuarea persoanei protejate din zona de risc; depistarea explozivelor din automobile, dar s-au întrecut şi la trageri în poligon. Cel mai bun trăgător în poligon a fost Emil Constantinescu, din Bucureşti, care a primit ca premiu o excursie în Grecia. Pe locul secund s-a clasat Sandu Mircea Huzu (Sibiu), care a fost recompensat cu o legitimaţie ARPP, iar al treilea cel mai bun trăgător a fost Marius Niţă (Bucureşti), al cărui premiu a fost un stagiu de pregătire agent gardă de corp.
 

„Cea mai mică greşeală poate fi dezastruoasă“

 
Din echipa Academia Naţională Bodyguard a făcut parte şi Mircea Stoian, antrenor de sporturi de contact la Axiopolis Cernavodă. „Din punctul meu de vedere, aceste campionate (sportive) au rolul de a te ajuta să îţi demonstrezi competenţele dobândite prin antrenament, studiu, seminarii şi foarte multă practică. Nimic nu se poate compara cu realitatea, mai ales în această meserie, în care cea mai mică greşeală poate fi dezastruoasă. Foarte puţini ajung să lucreze în domeniu. Aici apărem noi, pasionaţii care experimentăm, învăţăm, participăm şi poate cândva ne va fi folositor sau, mai mult ca sigur, vom fi folositori. Aşa este în viaţă“, a punctat Mircea Stoian.
 

„O experienţă interesantă, cu oameni frumoşi“

 
„Cred că toţi participanţii au avut câte ceva de învăţat, de la ceilalţi şi chiar de la ei înşişi. Una este antrenamentul în sală, unde te simţi confortabil, şi alta este emoţia / stresul competiţiei. Este un exerciţiu foarte eficient să poţi să îţi evaluezi comportamentul / prestaţia în afara zonei de confort. A fost o experienţă interesantă, cu oameni frumoşi. Mă bucur că am participat. Respect şi salutări pentru toţi cei implicaţi!“, a fost mesajul unui alt concurent la „Cupa Bodyguard“.
 
Sursa foto: Eduard Moca (director media ARPP)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii