După opt ani de anchete, dosar penal pe masa Tribunalului Constanța în cazul morții Teodorei M.
După opt ani de anchete, dosar penal pe masa Tribunalului Constanța în cazul morții Teodorei M.
15 Jan, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
329
Marime text
329
Marime text
- În prezent, pe portalul instanțelor nu sunt afișate termene de judecată.
- După incidentul din 2018, spitalul privat a transmis un comunicat oficial în care a susținut că decesul a fost cauzat de un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, o complicație rară, imprevizibilă și extrem de gravă, invocând ghidurile medicale și statisticile Organizației Mondiale a Sănătății
Un nou dosar penal de mare impact a fost înregistrat pe 14 ianuarie 2026 pe rolul Tribunalului Constanța – Secția penală, având ca obiect ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal. Dosarul are numărul 555/212/2026 și se află în stadiul procesual de fond.
Cine sunt părțile din dosar
În cauză, dr. Ioana Buda figurează cu calitatea de inculpat, iar familia victimei s-a constituit parte civilă:
- M.G.
- M.E.G., minor, prin reprezentant legal
- M.V.I, minor, prin reprezentant legal
- S.M.A.
- T.A.
De asemenea, SC Isis Medical Center SRL are calitatea de parte responsabilă civilmente, unitatea medicală privată unde s-a produs tragedia.
În prezent, pe portalul instanțelor nu sunt afișate termene de judecată.
Legătura cu cazul Teodora M.
Dosarul penal vizează decesul Teodorei M., o tânără mamă din județul Ialomița, care a murit pe 24 ianuarie 2018, la câteva ore după ce a născut într-un spital privat din Constanța. Femeia a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după naștere și a fost transferată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde medicii nu au mai putut să-i salveze viața.
Teodora M. a lăsat în urmă doi copii minori și o familie devastată de pierdere.
Context: anchete, rapoarte și procese paralele
Cazul a fost intens mediatizat la nivel național, după ce Colegiul Medicilor din România a întocmit un raport privind conduita medicală a medicilor implicați, raport din care ar fi rezultat mai multe nereguli, potrivit presei centrale.
În paralel, Ioana Buda și Bogdan Ciornei, medici ginecologi cunoscuți în Constanța, au deschis un proces civil împotriva Colegiului Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină, dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța.
Surse judiciare au confirmat anterior că ancheta penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța era în desfășurare. Înregistrarea noului dosar penal la Tribunal indică faptul că dosarul a intrat într-o nouă etapă procesuală.
Poziția unității medicale
După incidentul din 2018, spitalul privat a transmis un comunicat oficial în care a susținut că decesul a fost cauzat de un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, o complicație rară, imprevizibilă și extrem de gravă, invocând ghidurile medicale și statisticile Organizației Mondiale a Sănătății.
Reprezentanții spitalului au arătat că pacienta ar fi fost monitorizată corespunzător și că transferul la spitalul județean s-a făcut conform procedurilor.
Redăm integral comunicatul venit din partea spitalului:
„În data de 24.01.2018, la ora 00:26, a avut loc naşterea pe cale naturală a unui făt viu de sex masculin, cu greutate 2600 gr, Apgar 8-9, cu adaptare neonatală bună. Nou-născutul are stare generală bună şi se află sub supravegherea specialiştilor secţiei de Neonatologie din spitalul nostru. Referitor la evoluţia travaliului şi a naşterii, acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni şi fetali de către echipa medicală.
În situaţia dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicaţie ce nu poate fi decelabilă antepartum, cu prognostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă conform ghidurilor clinice de Obstetrică-Ginecologie şi statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Hemoragia post-partum este o complicaţie care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât şi prin operaţie cezariană.
Urmare a apariţiei acestei complicaţii severe, echipa medicală a efectuat toate manevrele şi procedurile impuse în acest caz şi s-a decis transferarea pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza complexităţii şi gravităţii cazului şi nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare.
Pe parcursul monitorizărilor prenatale, inclusiv în cadrul episodului de spitalizare actual, au fost discutate cu pacienta modalităţile de naştere, cu prezentarea beneficiilor şi riscurilor aferente fiecăreia, pacienta alegând informat o naştere naturală pe uter cicatricial post-cezariană.
Menţionăm că, din punct de vedere medical, pacienta a îndeplinit condiţiile pentru travaliul de naştere post-cezariană, aşa cum sunt enunţate în literatura de specialitate. Transferul s-a realizat conform procedurii de transfer interclinic, s-a luat legătura cu echipa secţiilor ATI şi Obstetrică-Ginecologie ale SCJU Constanţa, fiind comunicate toate informaţiile şi datele relevante pentru caz, în vederea pregătirii intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Echipa Isis Hospital va continua să încurajeze naşterea naturală, considerând că este dreptul oricărei femei să cunoscă şi să decidă informat modalitatea de a naşte. Suntem alături de familie şi vom oferi întregul nostru sprijin şi suport acesteia“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Doi cunoscuți doctori din Constanța, proces împotriva Colegiului Medicilor. A fost primul termen!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


