Curtea de Apel Constanța l-a citat pe un bărbat condamnat la Medgidia pentru proxenetism! Cum ar fi convins-o pe o femeie să se prostitueze în Italia, iar apoi, în Germania și România
Curtea de Apel Constanța l-a citat pe un bărbat condamnat la Medgidia pentru proxenetism! Cum ar fi convins-o
02 Oct, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
199
Marime text



Curtea de Apel Constanța este pe cale să soluționeze un dosar de proxenetism în care un bărbat a fost condamnat la închisoare, după ce ar fi ademenit o româncă să presteze servicii sexuale în Italia, Germania și România, folosind metoda „loverboy”!
Potrivit procurorilor, în cursul analului 2012, persoana vătămată F.A.I. a mers în Italia, în oraşul Regio Calabria, şi a locuit la domiciliul unei alte persoane, loc în care l-a cunoscut pe inculpatul Stan Adrian Bogdan, iar cei doi au început o relaţie. În virtutea acestei relaţii, spun anchetatorii, bărbatul i-ar fi spus că dacă vrea să rămână cu el, va trebui să practice prostituţia în favoarea lui pentru a-i câștiga bani. Deși iniţial femeia a refuzat acest lucru, la insistențele inculpatului a acceptat.
În ce țări ar fi fost exploatată sexual femeia
În actul de sesizare, procurorii au reținut că F.A.I. r fi practicat prostituţia în Regio Calabria în perioada 2012 – 2016. La începutul perioadei menționate, ar fi practicat prostituţia la stradă, pe artera Via Comunale, iar toţi banii obţinuţi din practicarea prostituției i-ar fi dat lui Stan Adrian Bogdan.
La sfârşitul anului 2016, întrucât Stan Adrian Bogdan a considerat că nu mai câștigă suficienți bani, s-au întors în România şi au locuit la domiciliul acestuia dintr-o comună din județul Constanța, într-un bar construit de mama inculpatului, din banii trimiși de acesta.
În luna ianuarie 2017, bărbatul a decis să meargă amândoi în Germania, pentru a continua practicare prostituției.
După ce ar fi practicat prostituţia timp de două săptămâni în oraşul Kassel, întrucât nici în Germania nu câștigau suficienți bani din prostituție, s-au reîntors în România.
La sfârşitul lunii ianuarie 2017, la îndemnul bărbatului, F.A.I. a închiriat un apartament în care locuia încă o persoană, care, de asemenea, practica prostituţia.
Ar fi practicat prostituţia în baza unui anunț publicat de Stan Adrian Bogdan pe „publi24”. Activitatea a durat până în luna august 2017, când bărbatul a dus-o înapoi pe aceasta la familia sa. Banii obţinuţi din practicarea prostituției au fost expediați inculpatului Stan Adrian Bogdan în contul acestuia deschis la Raiffeisen Bank.
Ca urmare a acuzațiilor aduse de procurori și a probatoriului administrat în instanță, la finalul lunii mai 2025, Judecătoria Medgidia a dictat prima condamnare pe numele inculpatului.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 213 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) Cod procedură penală, cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. pen, instanţa condamnă pe inculpatul S. A. B., ...,la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, cu executare în detenţie.
În baza art. 67 alin. 2 din C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 și 3 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a), b) din C. pen. pe durata pedepsei principale. În temeiul art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul S. A. B., în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la data rămânerii definitive a prezentei. În baza baza art. 397 alin. 1, coroborat cu art. 25 alin. 1, raportat la art.19 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. şi la art. 1357 şi art. 1391 alin. 1 C. civ., admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art.276 alin.1 C.p.p, obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare,reprezentând onorariu avocat parte civilă (chitanţele nr 39/23.04.2025 şi 41/20.05.2024 -dna av Iftode Elena). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d C.pr.pen. şi art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., instanţa dispune confiscarea specială de la inculpatul S. A. B. a sumei de 5.100 euro şi 23372,5 lei. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv asupra conturilor deschise la unitățile bancare, instituită prin Încheierea de şedinţă din 27.11.2024 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul 9123/256/2024/a2 şi rămasă definitivă prin Încheierea penală 243/23.12.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa, urmând a fi restrâns sechestrul asigurator instituit pana la concurenţa sumelor de 5.100 euro si 143.372,5 lei reprezentând daune morale acordate părţii civile, cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă şi suma ce urmează a fi confiscată. În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 2000 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
În baza art.275 alin.6 C.p.p, onorariul apărătorului desemnat din oficiu , dl avocat Pană Bogdan Ionuţ, în cuantum de 1.622 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1667/2023, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 28.05.2025.
Document: Hotarâre 985/2025 28.05.2025
Soluția a fost contestată de inculpat, iar astfel cauza a ajuns în atenția Curții de Apel Constanța, instanță care a stabilit ca la data de 02.10.2025 să anunțe o decizie în cauză. Judecata a fost amânată până în luna noiembrie, anul în curs, pentru ca inculpatul să-și găsească un avocat care să-l reprezinte în instanță!

Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Doi bărbați urmăriți de autorități, identificați de poliția din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii