Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internaționale a Poeziei, sărbătorită la Biblioteca Județeană Constanța

ro

20 Mar, 2022 10:11 2629 Marime text
Sediul instituției, foto: Biblioteca Județeană Constanța

Cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, în colaborare cu Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și Facultatea de Litere din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, vă invită la conferința „Poezia și riscul de a fi poet”, susținută de prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene Constanța.

Evenimentul va avea loc luni, 21 martie 2022, de ora 17.00, în Aula Bibliotecii.

Acesta va fi urmat de un recital de poezie, avându-i ca protagoniști pe câțiva dintre poeții Filialei Dobrogea ai Uniunii Scriitorilor din România - Güner Akmola, Ottilia Ardeleanu, Costel Bunoaica, Gheorghe Dobre, Anastasia Dumitru, Emin Emel, Mircea Lungu, Mihaela Meravei, Teoharie Nicolae, Cătălin Pavel, Sorin Roșca, Daniela Varvara, dar și alți doi poeți, Iulia Mihalcea și Eduard Rosentzveig.

„De ce a fost și este socotită poezia o amenințare de diferite regimuri politice? De ce a fost considerată imorală? Care este adevărul poeziei? Ce au avut de pătimit poeții de pe urma poeziilor lor? Care este locul poetului în societate? Sunt câteva dintre interogațiile la care vom încerca un răspuns”, transmite prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene Constanța.

Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii