Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Murfatlarului, prima editie

ro

04 Jun, 2007 00:00 1741 Marime text
1180895051.jpg

Evenimentul va avea loc la inceputul lunii septembrie

Intre 8 si 9 septembrie, festivalul va reuni unitati producatoare de vinuri din arealul Murfatlar si din zona Dobrici. Gheorghe Cojocaru, managerul proiectului si viceprimar al orasului Basarabi, spune ca "Manifestarea este propice pentru realizarea unor schimburi de experienta romano-bulgare, dar si pentru realizarea unor expozitii si degustari de vinuri". Cojocaru ne-a mai spus ca programul este realizat in parteneriat cu localitatea Sabla, din districtul Dobrici, cu care orasul Basarabi este infratit. La manifestare vor participa ansambluri folclorice din cele doua tari, iar aceasta prima editie a festivalului este dedicata unui moment aniversar, deoarece, in acest an, se implineste un secol de la infiintarea statiunii experimentale. Festivalul Zilele Murfatlarului, care este finantat din fonduri europene, face parte dintr-un program de colaborare transfrontaliera Romania - Bulgaria. In acest moment, organizatorii se afla in faza de achizitionare de echipamente si bunuri. Valoarea proiectului se ridica la 50.000 euro, din care 45.000 sunt pusi la dispozitie de Uniunea Europeana.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii