Volumul „Scriitori și jurnaliști dobrogeni din exilul creator. Dicționar. Antologie” este lansat la Biblioteca Județeană Constanța
Volumul „Scriitori și jurnaliști dobrogeni din exilul creator. Dicționar. Antologie” este lansat la Biblioteca
24 Jun, 2026 12:53
ZIUA de Constanta
190
Marime text
190
Marime text

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța organizează vineri, 26 iunie a.c., de la ora 17:00, lansarea volumului „Scriitori și jurnaliști dobrogeni din exilul creator. Dicționar. Antologie”, Editura Eikon, 2026.
Autorii sunt: Corina-Mihaela Apostoleanu, Sebastian Doreanu, Anastasia Dumitru, Dana Militaru, Rodica Păvălan, Daniel Florin Predoiu, Amelia Stănescu și Camelia Zăbavă, iar coordonator este Mihaela Albu.
Mihaela Albu a publicat studii, articole și mai multe volume dedicate exilului românesc la Editura Academiei, Editura Muzeului Literaturii Române, Editura ICR, Editura Aius, Editura Eikon ș.a., printre care: „Presa literară din exil”, „Eseistica lui Vintilă Horia”, „N.I. Herescu – un aristocrat al culturii române”, „Din exil ... acasă cu Eminescu de mână”, „Din exil despre careul de ași ai poeziei românești moderne”, „Revistele literare ale exilului românesc: Luceafărul, Memoria exilului românesc: ziarul Lumea Liberă din New York” ș.a.
Mihaela Albu este totodată inițiatoarea și coordonatoarea colecției „Cărțile exilului” la Editura Aius din Craiova.
Dicționarul dedicat scriitorilor dobrogeni din exil (care îi cuprinde și pe aromâni) vine în continuarea celui despre scriitorii olteni și face parte astfel dintr-o serie amplă care îi prezintă publicului pe cei născuți în toate regiunile României Mari și care au trăit și creat în exil.
Vor prezenta volumul: dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, dr. Steliana Bajdechi, dr. Anastasia Dumitru și Valentin Ajder. Moderator: dr. Amelia Stănescu, manager Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța.
Citește și:
Biblioteca Județeană Constanța aduce lectura și dialogul în căminele pentru persoane vârstnice
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


