Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:28 16 01 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii și masteranzii de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța expun la Centrul „Jean Constantin”

ro

16 Jan, 2026 14:54 218 Marime text


În perioada 19–25 ianuarie 2026, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, va avea loc expoziția interdisciplinară Weartable – art to wear.
 
Proiectul artistic și educațional Weartable – art to wear a debutat în decembrie 2025, la Madrid, în cadrul colaborării academice internaționale dintre Escuela de Arte 3 din Madrid și Universitatea Ovidius din Constanța – Facultatea de Arte. Evenimentul din Constanța reprezintă o continuare și o extindere a demersului expozițional prezentat anterior în context internațional, consolidând proiectul ca platformă de cercetare artistică aplicată și de reflecție asupra relației dintre artă, obiect și corporalitate.
 
Expoziția reunește creațiile masteranzilor din anii I și II ai programului Studii Interdisciplinare în Artele Vizuale, alături de lucrări semnate de cadrele didactice ale Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța, configurând un demers expozițional cu caracter de laborator artistic, situat la intersecția dintre educație, cercetare și practicile contemporane ale artei decorative.
 
Demersul curatorial urmărește metamorfoza formelor plastice, transferul dintre limbajul artei vizuale și cel al artei decorative, precum și reinterpretarea contemporană a gestului creator, în contextul bijuteriei înțelese ca obiect conceptual, expresiv și purtabil. În acest cadru, bijuteria nu este abordată exclusiv ca accesoriu, ci ca artefact artistic autonom, purtător de sens și discurs vizual.
 

Expoziția aduce în prim-plan bijuteria ca obiect fizic, materializat tridimensional, accentuând relația dintre formă, materialitate și corporalitate. Parcursul expozițional documentează procesul de transformare a ideii în formă: de la imaginea-sursă și schiță, la obiectul final, desprins de referința inițială și reconfigurat ca expresie artistică independentă.
 
La baza conceptului expozițional se află opera artistului român Ion Alin Gheorghiu, ale cărui structuri vizuale și tensiuni cromatice devin puncte de plecare pentru reinterpretări decorative. Aceste repere sunt traduse în limbajul bijuteriei printr-un proces de translație artistică, în care forma migrează și capătă noi semnificații.
 
Masteranzii participanți în expoziție: Anichei Mădălina-Alexia, Asaftei Lucian- Ioan, Barabaș Bianca-Nicoleta, Bică Andra, Brici Ramona-Loredana, Călinescu Iulia, Clinciu Elena-Georgiana, Cojocaru Irina-Maria, Costencu Lucian, David Oana, Hepp Daniel, Ionescu Arina, Iordache Elena-Gabriela, Marchidon Cristiana-Nicola, Martin Bianca-Valentina, Mihai-Ionescu Diana-Alina, Militaru Ioana-Alexandra, Miloș Alina-Claudia, Necula Andreea-Magdalena, Niculescu Lucia, Petrovici Ioana-Casiana-Miruna, Sărbușcă Roxana-Nicoleta, Stănei Adriana, Teodorescu Alexia-Cosmina, Tolnacs Dănuț-Lucian, Tudoroiu Andreea, Vițelaru Alexandra.

 
Artiștii invitați: Conf.Univ.Dr. Șerbănescu Alexandru, Conf.Univ.Dr. Romanescu Sînziana, Lect.Univ.Dr. Radu Evelina, Lect.Univ.Dr. Dragoș Răzvan-Petrișor, Asist.Univ.Drd. Argeșanu Claudiu, State Daniel – Absolvent.
 
Curatorii expoziției sunt Conf.univ.dr. Rus-Pîrvan Lelia și Popescu Ramona-Cristina (masterand SIAV) – participante, totodată, cu lucrări în cadrul expoziției.
 
„Mulțumiri speciale adresăm masterandelor Niculescu Lucia, Sărbușcă Roxana- Nicoleta Și Petrovici Ioana-Casiana-Miruna, a căror implicare esențială a susținut coerența, vizibilitatea și articularea acestui demers expozițional”, se arată în comunicatul de presă.
 
Pentru a explora universul expoziției, publicul este invitat să acceseze portofoliul digital, un tur virtual al lucrărilor expuse: https://weartable.myportfolio.com/.
 

Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța a finalizat un proiect dedicat accesibilizării educației pentru studenții cu dizabilități
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii