Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premiera operetei pentru copii „Soldățelul de plumb“, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“

ro

22 Oct, 2019 00:00 2631 Marime text

Una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei, impresionanta iubire dintre un soldățel de plumb și o balerină de hârtie a fost transpusă într-o operetă în două acte, dedicată copiilor de toate vârstele.
 
Regizorul Ștefan Munteanu, inspirat de un spectacol mai vechi, creat de Mihai Vasile Timofte în urmă cu 22 de ani, pe muzica compozitorului Dumitru Capoianu și versurile lui Vasile Chiriță, a creat de această dată o variantă artistică plină de fantezie și emoție, a cărei premieră va avea loc pe 22 octombrie, de la ora 11.00.
 
Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Șerban Jianu, iar coregrafia e realizată de Rodica Raicu Uretu.
 
Maestrul Gheorghe Stanciu va asigura conducerea muzicală, iar soliștii care vor însufleți personajele memorabilei povești sunt: Laurențiu Severin, Georgiana Medeleanu, Daiana Gavrilescu, Bogdan Ocheșel, Adrian Bădilă, Mircea Găvan, Octavian Minea, Cristian Parmac, Adrian Pîrlea și Iulian Bratu.
 

Citește și:
 

Agenda de spectacole a lunii octombrie. Va avea loc şi o premieră, pe scena Teatrului ,,Oleg Danovski” (galerie foto)

Pregătiri intense la Teatrul „Oleg Danovski“ din Constanţa Artişti de valoare din ţară şi din străinătate, la a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii