Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 03 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opera „Rigoletto”, în acest weekend la Teatrul „Oleg Danovski” Constanța

ro

03 Jul, 2026 09:32 183 Marime text
Sursa foto: Facebook Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

Duminică, 5 iulie 2026, de la ora 19:00, publicul constănțean este invitat să pășească într-un univers în care frumusețea muzicii se întâlnește cu cele mai profunde trăiri ale sufletului omenesc.
 
Scena Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” aduce în fața spectatorilor una dintre cele mai răvășitoare și mai iubite creații ale patrimoniului liric universal, „Rigoletto”, capodopera lui Giuseppe Verdi, o operă care, de peste un secol și jumătate, continuă să emoționeze, să tulbure și să impresioneze generații întregi de spectatori.
 
„În centrul acestei drame se află Rigoletto, bufonul curții ducale din Mantua, un om condamnat să poarte masca ironiei și a sarcasmului într-o lume coruptă, dominată de cinism, putere și privilegii. În spatele aparenței sale dure se ascunde însă un tată devotat, a cărui existență gravitează în jurul fiicei sale, Gilda, singura lumină din viața lui, singura ființă pentru care ar fi dispus să înfrunte orice pericol și să îndure orice sacrificiu. Dar destinul, acest personaj nevăzut care planează asupra întregii opere, își țese cu răbdare și cruzime propria capcană. Gilda, pură și inocentă, se îndrăgostește de Ducele de Mantua, un seducător lipsit de scrupule, obișnuit să trateze iubirea ca pe un joc trecător. Ceea ce începe ca o poveste a speranței și a visării se transformă treptat într-o tragedie sfâșietoare, în care iubirea, sacrificiul, răzbunarea și fatalitatea se împletesc într-un mod devastator.
 
Poate tocmai de aceea „Rigoletto” continuă să fascineze generații întregi. Pentru că nu vorbește doar despre personaje aflate pe o scenă. Vorbește despre noi, despre neputința de a-i proteja pe cei pe care îi iubim, despre fragilitatea fericirii și despre prețul pe care îl plătim atunci când iubirea întâlnește fatalitatea”, specifică reprezentanții instituției de cultură.
 
Echipa de producție
 
În această montare de excepție, regizorul Ștefan Vlad Groșu-Munteanu, care semnează atât regia, cât și adaptarea scenografică, decorul și conceptul de light design, propune o lectură artistică intensă și profundă, în care fiecare imagine scenică reprezintă o extensie a emoțiilor personajelor.
 
În această montare de excepție, regizorul Ștefan Vlad Groșu-Munteanu, care semnează atât regia, cât și adaptarea scenografică, decorul și conceptul de light design, propune o lectură artistică intensă și profundă, în care fiecare imagine scenică reprezintă o extensie a emoțiilor personajelor.
 
Sub bagheta dirijorului Cătălin Toropoc, Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vor reda întreaga bogăție emoțională a unei partituri considerate de specialiști una dintre cele mai inspirate creații din istoria muzicii.

 
Distribuția
 
Distribuția reunește artiști valoroși ai scenei lirice: Daniel Pop, Silvia Simionescu, Doru Iftene, Lucia Mihalache, Mihai Teodoru, Gabriela Dobre, Cristian Caragea, Mircea Găvan, Andrei Băican, Iulian Bratu, Georgiana Medeleanu, Iulia Stănei și Octavian Minea, ale căror interpretări vor da viață unor personaje care au traversat timpul fără să-și piardă forța emoțională.
 
Sub îndrumarea maestrului de cor Adrian Stanache, vocile ansamblului coral vor amplifica dimensiunea dramatică a acestei povești memorabile, contribuind la construirea unei atmosfere de o intensitate rară.
 
Citește și:
Concert simfonic extraordinar la Constanța. Dirijori din opt țări urcă pe scenă alături de Orchestra TNOB „Oleg Danovski”

Ti-a placut articolul?

Comentarii