Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:31 28 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O stradă din Constanța îi poartă numele Omagiu pentru Costache Negruzzi

ro

24 Aug, 2021 00:00 2473 Marime text

 
  • Costache Negruzzi a fost un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă. Astăzi se împlinesc 153 de ani de la trecerea sa în neființă.
Costache Negruzzi, născut  Constantin, a văzut lumina zilei pentru prima dată în anul 1808, nu se cunoaște data exactă a venirii sale pe lume. A crescut în satul Trifeștii Vechi, actualul Hermeziu, din județul Iași. A fost fiul lui Dinu Negruț, de origine răzășească, ajuns boier în rang de paharnic și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. La doar un an de când s-a născut, mama sa a trecut la cele veșnice.

Primele studii le-a făcut în limba greacă, cu unul dintre dascălii greci de renume, de pe atunci, din Iași. De citit în limba română a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, după cum a mărturist chiar scriitorul.

O dată cu izbucnirea revoluției din 1821, s-a refugiat în Basarabia împreună cu tatăl său. A făcut cunoștință, în Chișinău, cu poetul rus Pușkin, care i-a trezit interesul pentru literatură. O altă figură importantă pe care a întâlnit-o în acea perioadă este un emigrant francez de la care a luat lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: „Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822“.  

După moartea tatălui său, a intrat copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii de boieri pe atunci. În acest timp, a publicat câteva traduceri de poezii: „Mnemon de Voltaire“, „Prostia Elenei“ de Marmontel, dar și câteva nuvele, care au avut un impact destul de mare.

Lăsându-se inspirat de scrierile patrioților de peste munți, a studiat istoria și a conturat poemul „Aprodul Purice“ ca un fel de protest indirect la adresa domnului și a boierilor din timpul său.
 
În 1837 a fost ales deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic. A devenit, apoi, funcționar superior și director al teatrului, alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Arătându-se pătruns de idei liberale și doritor de progres, în 1840 a fost ales primar al orașului Iași.

Costache Negruzzi nu a luat parte la mișcarea din 1848 și mult timp a rămas retras din afacerile statului, devenind mai târziu judecător, membru în Divanul domnesc, în 1857. Sub domnia lui Cuza, a ajuns director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.

În anul 1857 și-a publicat volumul „Păcatele tinereților“, care cuprinde toate scrierile lui Negruzzi grupate în patru cicluri: I. Amintiri din junețe (Cum am învățat românește, Zoe, O alergare de cai); II. Fragmente istorice (Aprodul Purice, Alexandru Lăpușneanul, Sobieski și românii, Regele Poloniei și domnul Moldovei); III. Neghină și Pălămidă (Cârlanii, Muza de la Burdujeni);  IV. Negru pe alb (Scrisori de la un prieten).  În 1866, la înviințarea Societății Academice Române a fost numit membru al acesteia.


S-a stins din viață la 24 august 1868 și a fost înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi. Casa memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu este deschisă vizitatorilor.

În cinstea sa, multe dintre străzile din România îi poartă numele, inclusiv în Constanța.

Citește și:

131 de ani de la dispariția lui Vasile Alecsandri: Poet, om politic și creator al teatrului românesc

O comună din județul Constanța îi poartă numele: Mihail Kogălniceanu, 203 de ani de la naştere


 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii