Muzeul de Artă Constanţa Serie de evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie
Muzeul de Artă Constanţa: Serie de evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie
28 May, 2025 13:34
ZIUA de Constanta
699
Marime text

Cu prilejul Zilei Copilului, celebrată anual la data de 1 iunie, Muzeul de Artă Constanţa organizează, duminică, începând cu ora 10:00, o serie de activități specifice dedicate acestei sărbători.
Astfel, activitățile propuse de instituția de cultură contănțeană au rolul de a-i atrage atât pe cei mici, cât și pe părinți, către instituțiile muzeale de artă și sporirea cunoașterii patrimoniului artistic local și național.
„Focalizate pe creativitate și observarea patrimoniului cultural local (arte plastice și decorative, dar și arhitectură), activitățile propuse de instituția de cultură contănțeană au drept scop atragerea copiilor și a părinților către instituțiile muzeale de artă și sporirea cunoașterii patrimoniului artistic local și național, în vederea dezvoltării spiritului creativității și a gustului pentru frumos.
Instituția constănțeană își va deschide porțile către lumea creației artistice cu atelierul intitulat „Invenții la muzeu”, unde copiii sunt invitați să participe începând cu ora 10.00. Atelierul va debuta cu un moment muzical, iar participanții vor desena după sunet, astfel încât vor realiza compoziții cu forme și elemente de limbaj plastic, prin procesul de sinestezie. Rezultatele obținute reprezintă sursa inspirației pentru inventarea unor povești la muzeu, în relație cu obiectele de artă din patrimoniul cultural. Activitatea se va desfășura sub îndrumarea specialiștilor Muzeului de Artă Constanța, Smaranda Tulea, Iulian Leu și Cristina Gelan–Olaru.”, a precizat Muzeul de Artă Constanța.
Potrivit sursei citate, seria de evenimente dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie va continua cu alte activități organizate de Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Constanța, care vor avea loc la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”. Astfel, începând cu ora 15.00 va avea loc vernisajul expoziției „Ceramica sculpturală”, cu lucrări realizate de elevi de la Cercul de Ceramică-Modelaj, din cadrul Palatului Copiilor din Constanța, sub coordonarea prof. dr. Radu Fulga. Scopul expoziției este acela de a promova copiii cu rezultate deosebite în domeniile modelajului, ceramicii și al sculpturii.
În intervalul orar 15.30–18.00, vor avea loc o serie de ateliere de creație, în scuarul din fața Muzeului de Sculptură „Ion Jalea”, urmate de observații arhitecturale în orașul vechi. Atelierele de creație vor include schițe de desen în spațiul muzeal, anume interpretări după lucrările de sculptură din muzeu și desen, pictură și modelaj în aer liber, pe tema „Urbanism și artă de for public”. Acestea vor fi coordonate de prof. dr. Radu Fulga și specialiști din cadrul muzeului constănțean. Activitatea se va încheia cu o plimbare în Centrul Vechi al orașului și cu discuții despre obiectivele arhitecturale întâlnite.
Creațiile copiilor realizate pe durata acestor activități se consideră opere cu autor multiplu, iar ele vor putea fi utilizate liber de instituțiile organizatoare, în scopuri culturale sau educaționale. Totodată, imaginile care vor documenta desfășurarea evenimentelor din acest program, vor putea fi folosite de instituțiile organizatoare în scopuri exclusiv de promovare culturală sau educațională.
Intrarea la toate activitățile organizate de Muzeul de Artă Constanța este liberă, iar materialele necesare pentru desfășurarea acestora vor fi puse la dispoziție de instituția de cultură constănțeană. Copiii vor putea folosi materiale personale doar cu acordul verbal al organizatorilor activităților.
De asemenea, pe tot parcursul zilei de 1 Iunie, intrarea la Muzeul de Artă Constanța, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” și la Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” din Topalu va fi liberă pentru toți copiii și însoțitorii acestora.
Citește și:
ConstanțaStudenții Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius Constanța, la evenimentul „Redescoperind Muzeul de Artă”

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii