Muzeul de Artă Constanța organizează ateliere de creație artistică de zilele orașului
Muzeul de Artă Constanța organizează ateliere de creație artistică de zilele orașului
19 May, 2025 11:10
ZIUA de Constanta
208
Marime text



Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Zilele Constanței prin ateliere de creație artistică realizate pentru publicul iubitor de artă. Activitatea, intitulată, „Harta orașului meu”, va cuprinde două workshop-uri, care se vor desfășura miercuri, 21 mai 2025, în intervalele orare 10.00–12.00, respectiv 14.00–16.00.
„Harta orașului meu” este o invitație gratuită de a participa la activități destinate lucrului individual și colectiv. Participanții vor beneficia de îndrumare din partea personalului specializat al muzeului și de materialele necesare și vor lucra într-un spațiul special amenajat din incinta Muzeului de Artă Constanța.
La fiecare activitate sunt invitați să participe un număr de 20 de persoane, fără limită de vârstă. Înscrierea se va face pe email-ul muzeului (muzeuartacta@yahoo.com), unde se vor trimite următoarele date: numele și prenumele participantului la workshop, vârsta, numărul de telefon și intervalului orar pentru care se optează. Confirmarea solicitărilor se va face în ordinea primirii acestora, în limita locurilor disponibile.
Scopul organizării acestei acțiuni este acela de a valorifica nevoile individuale și colective ale participanților, prin viziuni creatoare exprimate prin discurs plastic și de promovare a patrimoniului cultural local. Activitatea va consta în realizarea unor lucrări, în mod individual și colectiv, cu intervenții peste structura hărții orașului.
Pe lângă materialele necesare realizării activității, muzeul va pune la dispoziția participanților un ghidaj în expozițiile din instituția de cultură, care să reprezinte surse de inspirație în demersul creator. Creațiile realizate de participanții la cele două workshop-uri vor fi postate pe rețelele de socializare ale Muzeului de Artă Constanța.
Proiectul este coordonat de Smaranda – Georgiana Tulea, Iulian Leu și Cristina Gelan-Olaru.
Citește și:
Muzeul de Artă Constanța, gazda vernisajului expoziției de sculptură „Semn și Formă” a lui Aurel Contraș
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii