Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 27 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Constanța se lansează albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, ce prezintă colecția de sculptură din patrimoniul muzeelor constănțene

ro

22 Feb, 2024 11:11 634 Marime text


Muzeul de Artă Constanţa organizează vineri, 23 februarie 2024, lansarea albumului de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, realizat în condiții grafice excepționale cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
 
Evenimentul va avea loc la Muzeul Ion Jalea, începând cu ora 16.00, unde volumul va fi prezentat de Mona Momescu, lect.univ.dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Ovidius Constanța, traducătorul volumului, criticul și istoricul de artă Eduard Andrei și directorul Muzeului de Artă Constanța, Lelia Pîrvan-Rus.
 
Apărut la Editura Monitorului Oficial, la sfârșitul anului 2023, albumul „Muzeul de Sculptură Ion Jalea” prezintă, în 252 de pagini, colecția de sculptură din patrimoniul muzeelor constănțene, care s-a format ca urmare a donațiilor făcute de artist și de familia acestuia.
 
„Situat la malul mării, în apropierea falezei Cazinoului din Constanţa, Muzeul Ion Jalea este unul dintre puţinele edificii culturale din ţara noastră dedicate exclusiv sculpturii.     
 
Ion Jalea s-a născut la 19 mai 1887 în Casimcea, Tulcea, iar legătura cu ţinuturile dobrogene este demonstrată nu numai prin moştenirea sa culturală, cât şi printr-o serie de portrete sau sculpturi de mici dimensiuni, în care trăsăturile, portul sau ocupaţiile locuitorilor se materializează în adevărate studii antropologice. Realizate în cele mai diverse materiale, gips, bronz, piatră sau marmură, ciclurile sale tematice includ scene alegorice, religioase ori mitologice, scene de război sau de muncă,  nuduri,  portrete,  figuri de ţărani, culminând cu lucrările sale monumentale, toate trecute însă printr-un filtru personal ce ocoleşte facilul şi întâmplarea în favoarea unei forme clare, clasicizante. Chiar dacă artistul are lucrări finite în mai toate tehnicile sculpturii, el este un modelator de vocaţie, demn de iluştrii săi profesori. Sculptura sa îmbină într-un mod fericit picturalitatea suprafeţei modelate (lecţia lui Paciurea şi Rodin) cu o riguroasă alcătuire spaţială, dublată de o atentă aplecare către armonia şi echilibrul formelor, atât de specifice lui Bourdelle. Muzeul Ion Jalea are o calitate specială, anume aceea de a ne purta prin toate fazele creaţiei sculptorului, prin temele favorite, conturând astfel un destin artistic de excepţie.”, a transmis Lelia Rus Pîrvan.
 
În deschiderea evenimentului, publicul se va bucura de un moment muzical de chitară clasică, în interpretarea lui Marian Curteanu.
 
Albumul va putea fi achiziționat de la Muzeul Ion Jalea, precum și online, de pe site-ul Monitorului Oficial al României: https://monitoruloficial.ro/produs/muzeul-ion-jalea/.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
De la 1 ianuarie 2024 Volum colectiv al Sesiunii Internaționale de Comunicări Cultural-Științifice „Realism și alegorie în creația artistică” la Muzeul de Artă Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii