Hadrian Daicoviciu, arheologul pasionat de istoria Daciei romane și autorul articolului „Burebista și Dobrogea”

 
Hadrian Daicoviciu s-a născut în ziua de 11 octombrie 1932 la Cluj, în familia profesorului, istoricului și arheologului Constantin Daicoviciu.
 
A urmat liceul atât la Cluj, cât și la Sibiu, apoi a studiat la Facultatea de Istorie a Universității Kazan (URSS). A făcut facultatea și la Cluj, unde, după absolvire, era numit preparator la catedra de istorie antică. A parcurs treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor, în anul 1978.
 
Este doctor în istorie, titlul fiind obținut în anul 1971, la Universitatea „Babeș – Bolyai”, cu teza „Dacia de la Burebista la cucerirea romană”.
 
De altfel, istoria Daciei înainte și după ce a fost cucerită de romani a reprezentat centrul în jurul căruia s-a învârtit munca sa.
 
Arheologul Hadrian Daicoviciu și-a adunat rodul muncii sale pe teren în valoroase lucrări științifice, completate de articole și note apărute în reviste de cultură și istorie din țară și din lume.
 
El a fost consultant științific la filmele: „Dacii”, „Burebista”, „Columna”, precum și la documentare istorice, emisiuni la radio și televiziune.
 
Activitatea lui Hadrian Daicoviciu a fost strâns legată de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. La 15 noiembrie 1966, el a fost numit șef al secției de istorie veche a instituției, ulterior ocupând funcțiile de director adjunct (1969) și director plin (1974).
 
Hadrian Daicoviciu a colaborat cu revista tomitană „Pontica”, fiind autorul unui articol intitulat „Burebista și Dobrogea”, indexat în numărul 4 din 1971 al publicației.
 
Redăm mai jos un fragment:
 
„Burebista și Dobrogea
Între 55 şi 48, litoralul pontic e cucerit. Prima cetate atacată, ocupată şi pustiită e Olbia. Tyras suferă aceeaşi soartă. Histria a fost asediată, după cum mărturiseşte decretul în cinstea lui Aristagoras, fiul lui Apaturios, zidurile i-au fost distruse, teritoriul rural ocupat timp de trei ani şi mulţi dintre cetăţeni au fost făcuţi prizonieri, trebuind să fie răscumpăraţi cu sume mari de bani. Numai după tratative îndelungate asediul a fost ridicat şi geţii s-au retras de pe teritoriul rural al Histriei, încetînd pustiirea ogoarelor, dar cetatea a plătit, fără îndoială, această linişte cu recunoaşterea autorităţii lui Burebista.

Despre Tomis se ştie că a suferit un greu asediu şi că mulţi cetăţeni au fugit din oraş. La Callatis, n-ar fi exclus ca tot de pe urma distrugerilor provocate de atacul lui Burebista să fi fost necesară refacerea unor edificii, despre care vorbeşte o inscripţie. Cetatea Odesso cunoaşte o pribegie în masă; o inscripţie din Mesembria îi cinsteşte pe cîţiva din strategii oraşului, care s-au distins în luptele împotriva lui Burebista. Cum s-a sfîrşit asediul nu se ştie, dar Mesembria a trebuit, desigur, să recunoască în cele din urmă autoritatea regelui dac; acelaşi lucru s-a întîmplat și cu Apollonia. De la Olbia pînă la Apollonia, litoralul pontic se afla în mîinile lui Burebista, care pînă în anul 48 î.e.n. îşi completează cuceririle, ducîndu-şi cetele victorioase la poalele Balcanilor și în Illyria, aţîțîndu-i la revoltă împotriva Romei pe dalmaţi etc. Orașul Dionysopolis a fost cruţat datorită relaţiilor de prietenie pe care de multă vreme le întreţinea cu daco-geţii, dar, evident, şi el se supunea lui Burebista.

În cîţiva ani, aşa cum spune Strabo, de la 60 la 48, Burebista făurise cu sabia în mînă un mare stat ce se întindea spre apus și nord-vest pînă la Dunărea de mijloc și Morava, spre nord pînă la Carpaţii Păduroşi, spre est pînă la Olbia şi Pont, iar la miazăzi pînă la Haemus. Cucerirea Dobrogei fusese una din ultimele etape ale acestei rapide expansiuni. Puterea lui Burebista şi în alegerea încheiată cu Pompeius părea să asigure durabilitatea stăpînirii dacice între Istru și Pont, dar victoria lui Caesar la Pharsalus a răsturnat brusc situaţia. Noul stăpîn al Romei nu putea tolera existenţa unui puternic stat dacogetic în apropierea provinciilor romane din Peninsula Balcanică și Appian ne informează că, potrivit planurilor strategice ale marelui comandant roman, expediţia împotriva dacilor urma să fie declanșată înaintea celei din Orient. Nu încape îndoială că dictatorul țintea şi la smulgerea Dobrogei din mîinile lui Burebista. Ceea ce Caesar n-a mai apucat să realizeze a înfăptuit însă înlăturarea lui Burebista de către elementele nemulțumite ale aristocraţiei daco-getice: după moartea energicului rege, vasta lui stăpînire se destramă. Dobrogea ajunge să fie împărţită între reguli, ale căror certuri vor atrage în curînd aici armatele lui M. Licinius Crassus, pregătind astfel includerea efectivă, pentru aproape 600 de ani, a ţinutului dintre Dunăre și Mare în Imperiul roman”.
 
Hadrian Daicoviciu a decedat prematur, cu trei zile înainte de a 52-a aniversare, în orașul natal, în 1984.
 
În nr. 17 al revistei Pontica, Adrian V. Rădulescu i-a adus un elogiu regretatului istoric.
 
„Stingerea timpurie din viață a lui Hadrian Daicoviciu, în pragul împlinirii vârstei de numai 52 de ani, ne-a îndurerat nespus de mult, colegi și prieteni din diferite părți ale țării îndreptându-ne spre urbea napocensă, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Evocarea încearcă acum să reliefeze nu numai datele existenței și operei sale, ci și profilul său intelectual și moral remarcabil, însăși ființa sa străbătută de flacăra cercetării, moștenită de la ilustrul său părinte, acad. Constantin Daicoviciu.(...)”.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Hadrian Daicoviciu – o viață dedicată istoriei Daciei romane