Gala HOP 2026, la Constanța. Ateliere de lucru pentru tinerii actori
Gala HOP 2026, la Constanța. Ateliere de lucru pentru tinerii actori
18 Aug, 2026 14:49
ZIUA de Constanta
149
Marime text
149
Marime text

Pe parcursul șederii lor la Constanța, participanții la Gala HOP 2026 vor lucra cu actorul Paul Chiribuță și regizoarea Ilinca Stihi, în cadrul a două ateliere de lucru.
Coordonat de actorul Paul Chiribuță, atelierul „Adevăr și Verosimil pe scenă” aduce în fața concurenților, timp de trei zile, domeniul vast al artei actorului și modul în care se naște adevărul pe scenă.
„Unul dintre paradoxurile pe care se bazează teatrul este că actorul face pași reali pe scenă pentru a produce în final o ficțiune. Dacă în viață adevărul se impune de la sine și nu are nevoie de demonstrație, în teatru, echivalentul acelui adevăr are nevoie de o construcție mult mai elaborată pentru a convinge. Vom încerca în aceste zile să imaginăm un parcurs care să valideze în ochii spectatorilor verosimilitatea unei situații.
Nu vom reuși în acest scurt timp să rezolvăm o problemă atât de dificilă, vreau doar să ne eliberăm de presiunea textului și a unei preconcepții despre personaj. Personajul, așa cum apare în text, este premisa de la care pornim, nu rezultatul la care ajungem.”, a spus Paul Chiribuță.
Șoaptă. Voce. Prezență – atelierul de voce susținut de regizoarea Ilinca Stihi pentru a doua oară în cadrul Galei Tânărului Actor – are ca scop familiarizarea cu specificul rostirii la microfon. Un atelier de actorie la microfon, despre felul în care o voce se naște dintr-o mărturisire și ajunge la ceilalți. Dintr-un adevăr, o revoltă, o dorință sau o întrebare, participanții construiesc un text scurt, în care șoapta devine voce, iar vocea – prezență. Un exercițiu de intimitate, ascultare și adresare în spațiul audio.
Ca și anul trecut, una dintre vocile descoperite la Gala HOP va primi un rol într-un spectacol din următoarea stagiune a Teatrului Național Radiofonic. Căci, așa cum declara Radu Croitoru anul trecut, în contextul Galei HOP: „întinerirea percepției asupra audio drama nu poate avea loc fără un contact direct al producătorilor cu energia pe care o emană, an de an, tinerețea Galei HOP. Sunt convins că acest contact este doar un prim pas către un viitor comun al tinerilor actori și al Teatrului Național Radiofonic.”
Cea de-a 29-a ediție a Galei HOP, program permanent UNITER, va avea loc în perioada 27-30 august 2026 la Teatrul de Stat din Constanța. Direcția artistică este semnată de regizorul Silviu Purcărete, iar tema ediției este: „A și B. Fața luminată și fața ascunsă a personajului. Metamorfoze”.
Evoluțiile celor 25 de actori în concurs vor fi evaluate de cinci profesioniști ai teatrului românesc: Claudiu Bleonț (actor), Irisz Kovacs (regizoare), Sorin Leoveanu (actor), Sebastian-vlad Popa (critic de teatru) și Ofelia Popii (actriță) – juriul Galei HOP 2026.
Citește și
Au fost anunțați jurații Galei HOP 2026. Câștigătorii vor fi stabiliți la Teatrul de Stat Constanța
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


