Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festival Medieval de 1,5 miliarde

ro

27 Jul, 2002 00:00 721 Marime text

Trei zile de sarbatoare

Aflati la Sighisoara, am putut vedea pe parcursul desfasurarii acestei manifestari cum strazile si Piata Cetatii au fost animate de printese, cavaleri, calugari, vrajitoare, menestreli si trubaduri, vanzatori de leacuri miraculoase, jongleuri #"Aceasta nu inseamna insa ca nu ne-am atins obiectivele. De la un an la altul, numarul oaspetilor din strainatate este tot mai mare. Daca numarul vizitatorilor din tara a scazut, este din cauza costurilor prea mari de transport", a declarat un oficial din partea Primariei Sighisoara

Festivalul Medieval Sighisoara, editia a X-a, a luat sfarsit de curand. Acolo am aflat ca organizatorii manifestarii si-au propus realizarea a doua obiective: integrarea manifestarii in structura festivalurilor europene de profil, precum si conservarea si promovarea identitatii culturale a Cetatii Medievale Sighisoara si a valorilor din Transilvania. Timp de trei zile, actori si studenti ai Teatrului National Targu Mures au reconstituit atmosfera medievala a asezarii. Strazile si Piata Cetatii au fost animate de printese, cavaleri, calugari, vrajitoare, menestreli si trubaduri, vanzatori de leacuri miraculoase, jongleuri. Atmosfera a fost insufletita de nenumarati artisti ambulanti care au realizat picturi pe corp, portrete, caricaturi. Fiecare din cele trei zile ale festivalului a avut cate o tema (Procesul vrajitoarelor, Salvarea domnitelor din turn, Trezirea lui Dracula), sustinuta de spectacole regizate de directorul Teatrului National Targu Mures, Cristian Ion, in care personajele vin in intampinarea publicului, dialogheaza cu el, fara sa astepte ca acesta sa vina sa asiste la spectacole. Seara, centrul atentiei s-a mutat in afara Cetatii, in Piata Sigma, unde au sustinut concerte muzicieni si formatii de succes, precum Ovidiu Lipan "Tandarica", Fanfara din Zece Prajini, Parlament, Iris, Compact, Cargo etc. Desi bugetul de 1,5 miliarde de lei alocat editiei 2002 a festivalului este mai mare decat cel din alti ani, numarul participantilor a fost sub asteptari. "Aceasta nu inseamna insa ca nu ne-am atins obiectivele. De la un an la altul, numarul oaspetilor din strainatate este tot mai mare. Daca numarul vizitatorilor din tara a scazut, este din cauza costurilor prea mari de transport", a declarat un oficial din partea Primariei Sighisoara. Organizatorii se arata multumiti si de felul in care au tinut anul acesta lucrurile sub control, astfel ca, prin interzicerea comercializarii in Cetate a bauturilor alcoolice si a preparatelor culinare in alte locuri decat terase sau restaurante, s-au putut evita unele situatii neplacute petrecute in alti ani. Pe parcursul desfasurarii festivalului s-au efectuat controale pentru identificarea comerciantilor neautorizati. Mai bine de 156 de jandarmi si agenti de paza au avut grija sa nu se produca incidente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii